Pixul, micul și candidatul. Găleata electorală care te determină să pui ștampila pe X-ulescu

Ți-aș fi recunoscătoare dacă ai interzice orice cadou electoral. O lege, o ordonanță, ce vrei. Sau măcar dacă nu ai mai împărți tu, partidul tău sau alianța pe care o reprezinți. În fond, tu te-ai gândit vreodată de ce împarți găleți, mici, bere, calendare, pixuri cu numele tău în campanie? Nu e evident că îi dai omului doar din interes? De ce nu îi dai pixuri fără numele tău, când nu are pix și e la ghișeu?

campanie electorala rai

O faci ca să nu îți uite posibilul alegător numele? Hei, dacă doar pixul îl face să își amintească de tine sau dacă găleata îl determină să te voteze, avem o problemă. MARE! Noi, nu tu. Dar ție nu îți pasă de asta, nu, candidatule? Ție îți trebuie doar niște numere, cât mai mari: 10.000 de pixuri cu tine, 5.000 de băscuțe cu numele tău, 70.000 de afișe cu mutra ta, 1.000.000 de găleți cu zâmbetul tău, în care mai apoi țăranul duce lăturile la porc. Acolo vrei să ajungi? E drept, și tu împarți cu generozitate lături în stânga și  în dreapta, în campanie, iar oamenii sar să le prindă, satisfăcuți, chiar dacă sunt mânjiți până la coate. Sunt fericiți, mai au un pix. Poate veni iarna. Eu spun  că e trist, tu vei spune că sunt o naivă (sau mai rău) și că doar dacă faci porcăriile astea poți ajunge la putere, când vei transforma România în Germania și mai ceva. Ai nevoie de notorietate. Pixul ți-o dă?

Aș vrea să te cred, dar îmi e greu, atât timp cât fiecare trage doar pentru el. Crezi, drag candidat, că oamenii stau la finalul campaniei să numere câte pixuri le-ai dat tu, cât le-a dat celălalt și așa decid cum votează? Atunci de ce le mai dai? Îți place să îți vezi fața peste tot? Eu nu știu cum alege votantul standard (există așa ceva?): în funcție de pomeni, promisiuni, simpatii sau culoarea ochilor, dar sper că nu în funcție de cât de bine s-a ghiftuit după ce ai venit tu în sat/oraș și calculând cât de mult și-a umplut cămara, șura ori dulapul în urma vizitei tale. Am voie să sper, nu?

PS: Merg la vot de când am acest drept și voi merge la fiecare scrutin. Scopul acestui material nu e acela de a vă convinge că toți sunt la fel, pentru că asta e o mare prostie. Nu toți sunt la fel! De asta sunt sigură.

Advertisements

2 thoughts on “Pixul, micul și candidatul. Găleata electorală care te determină să pui ștampila pe X-ulescu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s