„Fie ca” – varianta de Anul Nou. Unde e Sikă?

Nu-mi plac mesajele trimise la grămadă. Îmi dă impresia că expeditorul le-a scris (pe telefon sau pe mail) și le trimite doar ca să scape de o obligație și o face către întreaga listă de prieteni/cunoscuți/colaboratori/vecini și alți oameni pe care poate i-a văzut de două ori în viață și cărora le-a obținut mailul/numărul de mobil întâmplător. Uneori chiar așa e. Azi am primit “Fie ca”-uri de la oameni care nu știu cine sunt. Nu, nu era o greșeală, sunt oameni cu care am vorbit o dată până acum, dar nu mai știu în ce context.

De ce ți-ai dori să urezi același lucru întregii liste din agendă? Unii îți sunt prieteni, pe alții nici nu-i recunoști pe stradă. Brusc, de sărbători devin mai buni acești oameni, de parcă dacă nu ne urează ei un an nou cu toate cele, vom avea cel mai urât an posibil. Cel mai bizar e când bunul tău prieten X îți urează toate cele și la final se semnează: “Familia Pop (Marius și Andreea)”. Deci acum nu mai ești “Sikă” sau “Derbedeul”, acum ești “Familia Pop”. Hm, bizar!

Dacă vrei să-mi urezi ceva, scrie-mi un mesaj personal, așa îmi dau seama că te-ai gândit la mine (nu ȘI la mine, printre alți 100 de oameni, probabil). Or fi și excepții, evident că de la instituții sau colaboratori de la radio nu mă aștept la mesaje personalizate, dar de la prieteni, da. De la restul oamenilor, nici nu îmi amintesc mesajul și uneori nici că mi l-au trimis.  An nou fericit cu prieteni aproape!

Advertisements

O zi la Castel. Așteptându-l pe Rege

E foarte greu să nu te întrebi „”Ce-ar fi fost dacă?” Nu vom afla niciodată răspunsul la întrebarea asta, indiferent că e vorba despre o decizie minoră care ne afectează doar pe noi sau una care produce efecte la nivel național/mondial. Putem doar să presupunem și să ne dăm cu părerea și poate de-asta ne e uneori teamă să luăm decizii, de parcă neluarea unei decizii nu ar fi, de fapt, tot o decizie.

Ce-ar fi fost facă acum exact 67 de ani Regele Mihai nu ar fi abdicat? În 30 decembrie, Regele, forțat de comuniști și de aliații acestora, renunța la tron. Cum fi fost dacă azi România era monarhie? Cum ar fi arătat clasa politică, instituțiile statului, cum am fi fost noi? Cum ar fi arătat România fără comunism și fără Ceaușescu? Se putea împotrivi Regele cu adevărat?

În urmă cu câteva zile, în Ajun de Crăciun, am făcut o vizită la Castelul regal de la Săvârșin, acolo unde știam că familia regală petrece uneori sărbătorile de iarnă.

Castelul_Regal_de_la_Savarsin

Am aflat cu câteva zile înainte de Crăciun, de la reprezentanții Casei Regale, că Regele va primi Dubașii din localitate și am vrut să profit de ocazie să îl întâlnesc.

dubasii

Dubașii au venit, i-au primit principesa Margareta și principele Radu Duda, însă Regele și Regina nu au apărut. Am aflat mai apoi că, din păcate, anul acesta Regele și Regina nu petrec sărbătorile aici.

colindam casa regala

Reporteri, cameramani, oameni ai locului și câțiva curioși, printre care și eu, au aterizat din altă lume în locul unde timpul parcă stă în loc. Parcă pășești în altă dimensiune, oamenii vorbesc mai rar și cu respect, știu că Regele trece pe aici. Respectul – una dintre calitățile pe care așa de rar o mai observ la cei din jur – îi judecăm pe medici că vor doar mită, îi judecăm pe politicieni, că-și doresc doar să căpătuiască, îi judecăm pe jurnaliști: vor doar să manipuleze – și lista poate continua la nesfârșit. Într-o astfel de lume, în care ne judecăm și ne reproșăm mereu ceva, câteva ore într-un loc în care simți respectul și solemnitatea de la poartă, în care se pare că nimeni nu-i judecă pe ceilalți, sunt o comoară. Ascunsă bine și scoasă la vedere rar, tot mai rar.

O bună dimineață

Cele mai frumoase clipe le trăiesc dimineața, atunci când pot sta în pat, cu o carte pe genunchi și cu plapuma trasă până la umeri. Mă afund în pernă ca să pot intra mai bine în lumea ce mi se deschide între file și uit orice ar putea să mă scoată din starea asta. Uneori și telefonul îl pun pe silent. Am lângă mine nuci și o cană cu lapte cald sau cacao. Dacă ninge, e și mai bine.  Doar după ce stomacul începe să-mi chiorăie agresiv decid să dau o fugă în bucătărie să încropesc ceva. Și doar sancționându-l că mă abate de la planul meu cu figurile lui de stomac sensibil care are musai nevoie de mic dejun. Și-atunci îmi spun că cititul e la fel de vital ca hrana, oare de ce nu simt asta toți oamenii?

Cele mai frumoase clipe sunt alea în care sunt eu cu mine. Nu, asta nu înseamnă că aș fi antisocială, chiar nu știu cum aș putea trăi în singurătate, dar momentele care mă încarcă sunt cele de la începutul zilei, când sunt eu cu mine. În fond, în primă fază trebuie să te simți bine cu tine ca să poți face asta înconjurat de alții.

Zilele astea sunt rare, trezitul la 5 în fiecare dimineață taie din pofta de a mă lungi în pat cu cartea-n mână, mai ales când taxiul așteaptă să mă ducă la serviciu. Citesc zilnic, însă citesc pe fugă sau așteptând ceva. Autobuzul. Un prieten. Somnul. De-asta iubesc cărțile care au un format accesibil, compatibil cu geanta mea, le iau cu mine oriunde. Sunt însă cu adevărat a ei, a cărții, în zilele astea, puține la număr, în care nu sunt obligată să mă trezesc la ore fixe. Mă trezesc totuși devreme pentru că o aștept pe ea și ne împrietenim încă de dimineață. De multe ori o citesc pe nerăsuflate și abia după ce am dat ultima pagină pot reveni în lumea mea.

Facem împreună primii pași, pentru că nu se știe niciodată ce apare mai târziu și va trebui să o las pe planul doi sau trei. Un telefon. O întâlnire. Un stomac. O carte.

Răpirea din Serai în taxi

Sunt momente în viață când am impresia că cineva mă pune la încercare să vadă cât pot să mă abțin și să nu pufnesc în râs. Am o problemă aici, nu de puține ori am râs în direct, la știri sau la emisiuni, atunci când colegii sau invitații făceau năstrușnicii. În alte cazuri m-am abținut, dar numai eu știu ce greu a fost.

De data asta nu am știut dacă să râd sau să plâng. Totuși, am râs în sinea mea, am făcut o poză și vă dau și vouă o mostră de grijă pentru client, curățenie și bun gust. E într-un taxi din Cluj, decembrie 2014. Poate mâine pune o “Răpire” pe bancheta mașinii. Eu zic că ar da mai bine.

IMG_20140902_065903