Cea mai frumoasă zi deprimantă

E cea mai deprimantă zi din an. Cu informația asta ne tot prostește de 5 ani un cercetător, pe numele lui Cliff Arnell: el susține că mai rea decât în a treia zi de luni din an nu e nicio zi. A făcut el ceva studii și așa i-a reieșit lui, că după Crăciun și Rev ai mâncat mult și abia azi îți dai seama că te-ai îngrășat, că ai acumulat datorii și  fix  azi îți dai  seama că ești în groapă  și tot azi realizezi că ți-ai propus o mie de chestii pentru anul ăsta și observi, tot azi, că nu e nicio șansă ca tu să reușești să le duci la bun sfârșit. Maxim de optimist cercetătorul, ce să zic!

Cu siguranță pentru mulți oameni azi va fi cea mai deprimantă zi din an tocmai pentru că acest briliant cercetător le transmite asta.  Nu știu cine l-a finanțat pentru studiu, dar aș vrea să știu. E ca atunci când te vezi cu mai mulți oameni și toți îți spun că ești palid, tu le explici că nu ai nimic, dar după câteva ore te uiți în oglindă și concluzionezi: “Nu mi-e bine! Da, îmi e rău.” Și începi să crezi și tu că ești pe moarte. Așa-i și cu ziua asta.  Dacă într-adevăr azi e cea mai deprimantă zi din an, e o superveste: înseamnă că mai  rău de-atât nu se poate, iar asta e o veste superbună.

Să aveți o zi exact așa cum vreți voi!

Advertisements

Micii dumnezei care suntem: hai să stabilim acum cine ce merită

Apar tot mai mulți “analiști” care susțin că jurnaliștii de la Charlie Hebdo și-o meritau. Prea erau ei cu nasul pe sus, prea desenau pe-acolo tot ce le trecea prin căpățână, prea n-aveau limită…prea, prea. Asta au spus-o/scris-o unii și despre Huidu, imediat după ce a avut accidentul la schi și după ce a produs accidentul rutier. Unii chiar s-au “bucurat pentru el”.

Ca ciupercile după ploaie – cam așa apar dătătorii cu părerea la noi în țărișoară. Ăștia zic că terorismul e ok – “măcar ne mai scapă de lichele, e ceva normal să mergi într-o redacție a unui ziar și să ucizi oameni pentru că au scris/desenat ceva ce ție nu ți-a căzut bine”.

charlie

Am impresia că nici ei nu cred ce scriu. Adică, asta sper. Dar ei știu că așa vor avea trafic pe site, dacă scriu opinii care se bat cap în cap cu ale majorității, așa se pot face auziți, cunoscuți, chiar dacă scriu niște porcării de care probabil și lor le e rușine.

Am văzut zeci de oameni (că de-o vreme tot omul e analist politic, economic, de politică externă etc) publicând în ziare, pe bloguri sau direct pe Facebook opinii din ce în ce mai ciudate. Hai să văd ce-a mai scris nebunul! Și nebunul face trafic. Cert e că vorbim despre crimă. Ce poate justifica o crimă?

Sper doar că niciun om normal la cap nu crede că și-o meritau. De fapt, cine suntem noi să îi judecăm pe alții, cine ce merită? Eu ce merit? Dar tu?

Un lucru pe care aș vrea să-l schimb în 2015: tăietorul de speranțe

Sunt multe de schimbat: în lume, în Europa, în România, în județ, în Cluj-Napoca, la mine în cartier, în casa mea și, de ce nu, la mine.

Aș vrea să nu mai văd oameni care le taie altora speranțele, dorințele, buna dispoziție și spiritul de inițiativă. Îl cunoști pe ăla care zice că nu se poate, că visezi prea mult, că totul e gri sau chiar negru? Își spune să nu mai încerci, să nu te agiți pentru că e degeaba. Uneori eu sunt ăla, alteori tu, dar sunt unii care spun asta mereu, 24 de ore pe zi, orice i-ai întreba. Sunt negativiștii de serviciu. E jobul lor full time să taie speranțe.

O să îmi spui că au experiența care le arată că lucrurile chiar nu merg. Toți am încercat, am eșuat, am mai eșuat de trei sute de ori și poate apoi am reușit (chiar dacă nu tot ce ne-am propus). De ce să le tai altora speranța? Am impresia că oamenii ăștia chiar se simt mai bine în felul ăsta. Te nenorocesc pe tine, dar se încarcă ei cu energie.

Eu sunt așa când am în preajmă oameni care mă demoralizează, deși am devenit aproape imună în ultimii ani. Sigur, am văzut că de 5, 10 sau de o mie de ori am încercat ceva și n-a ieșit, am visat și (încă) nu s-a îndeplinit, am cerut și nu am primit, am crezut că aș fi merita, dar am primit în schimb un șut în dos.

Îmi plac oamenii cu inițiativă. Ăia care se implică și de-o fi să rateze, dar care nu se tem de eșec. Mai sunt oameni de-ăștia pe-aici?

Un om vine și taie din aripile tale. Mâine vine altul și face la fel. În fiecare zi, la fel. Apoi, după multe zile, cineva te îndeamnă să zbori. Poți?