Weekend fain, oameni faini

Am avut un weekend tare fain: am fost votată membru JCI Cluj, am prezentat un superconcert, am cunoscuți oameni deosebiți cu care sper să păstrez legătura pe viitor.

JCI Cluj: Povestea cu JCI a început pe finalul anului trecut, când mi-am zis că vreau să voluntariez. Mă tot gândeam eu încotro să o iau, când răspunsul aproape că a venit de la sine: într-un loc în care să înveți, să cunoști și să te provoci zi de zi. De atunci și până sâmbătă am fost membru aspirant, m-am implicat într-un departament (marketing) și în două proiecte (Food Waste Combat și Innovate Networking). Am încercat să îi conving pe cei de acolo că merit să fiu printre ei, că am experiențe de care putem cu toții profita, că am interes și că pot să aduc plusvaloare în organizație. Se pare că am reușit, din moment ce (mă laud acum) am fost votată în unanimitate de toți cei cu drept de vot din organizație.

6

Foto: JCI Cluj

Mulțumesc, știu că provocări sunt și vor exista și de acum și îmi doresc să învățăm împreună și să creștem tot împreună. Și vreau să îmi descopăr și dezvolt aptitudinile antreprenoriale și de lider, așa că știu că am venit în locul potrivit.

Concertul de muzică de film: Dacă sâmbătă am intrat oficial în JCI Cluj, duminică am avut ocazia să prezint un concert extraordinar de muzică de film. Dirijorul Alexandru Ilie și orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania au reușit să ne producă dureri în palme de la atâta aplaudat, semn că astfel de evenimente își au locul la Cluj și că e cazul să le înmulțim. Mă bucur că l-am cunoscut pe Alexandru, m-au ajutat “fițuicile” lui, din care mi-am încropit prezentarea de la începutul concertului și abia aștept să ne mai vedem cu proiecte de succes.

concert

Foto: K Evenimente Cluj

Dacă tragem linie, în weekend nu am avut prea mult timp de lenevit, dar cert e că m-am trezit dis-de-dimineața cu bateriile încărcate. Să vedem ce ne rezervă următorul weekend!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s