Totul e urgent, totul e șocant. Până când?

Mediul virtual e plin de informații șocante, exclusive, nemaivăzute. Nici nu le mai observ uneori, iar titlurile care au șoc și groază în titlu nu mai primesc de mult timp atenția mea. Pur și simplu le ignor. Azi am avut motive să deschid o astfel de știre, însă doar pentru că venea de la o publicație serioasă. Altfel aș fi tratat-o cu dezinteres sau cu neîncredere.

În același registru, în fiecare zi apar sarcini urgente, dar care descoperi că de fapt nu au fost duse la bun sfârșit de mult timp, deși în urmă cu multe zile ți se spunea sau îți spuneai că sunt urgente. E urgent? Da. Totul. E șocant? Daa!

Doi jurnaliști au fost uciși azi în direct, în Virginia, SUA, în timpul unei transmisiuni în direct.

reporteri-impuscati

Cred că abuzăm de cuvintele șoc și urgent. Mulți dintre noi. Ne șocăm și ne urgentăm când nu e cazul (sau o fac alții pentru noi), iar când avem de-a face cu ceva urgent și șocant (vezi informația de mai sus), devenim parcă insensibili, imuni, fără reacție. Poate de-asta nu ne solidarizăm când se produce un abuz sau o încălcare, avem impresia că totul în jur e din același registru: urgent, șocant, de groază. Și nu e deloc așa.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s