Ședința de bloc

Vinovăția și-a făcut simțită prezența imediat ce am intrat în casă și am închis (de două ori) ușa apartamentului. Până atunci, era o combinație de frică și speranță în sufletul meu. Speranța că niciun vecin nu mă va zări, în seara asta, când intru în bloc. Teamă de ea, de ședința de bloc.

În blocul în care stau e azi ședință. De fapt, începe peste vreo 40 de minute. Convocatorul (ai impresia că la Consiliul Suprem de Apărare a Țării te cheamă după denumirea ședinței) a fost afișat în scara blocului acum o săptămână. Aveam două întâlniri programate după ora 18 azi, așa că eram sigură că n-o să fie vreo șansă ca ședința (scuzați, convocatorul) să mă prindă acasă. Și eram liniștită. Ca un făcut, ambele întâlniri s-au reprogramat, “numai bine” pentru ca eu să pot ajunge la ședința de azi de la ora 20:00. Pffff!

Să vă zic un secret: ședințele de bloc sunt în top 3 chestii pe care nu vreau să le mai încerc prea curând – cu un orizont de timp de 40-60 ani de acum încolo.

Ședințele vieții mele

Am fost la două în ultimii 10 ani. Și mi-a ajuns. La ședințele de bloc mă refer. De la una am plecat cu dureri de burtă și de pomeți (de la cât am râs/cât m-am abținut să nu râd), de la cealaltă – cu durere de cap și cu promisiunea către mine că nu mă mai supun unei asemenea activități. Am scăzut atunci considerabil media de vârstă, dar au avut și către cine să se îndrepte cu privirea când se refereau la “ăștia tineri”. Despre care au avut numai cuvinte de laudă…

Acestea fiind spuse, să am spor la citit! Și poate n-ar fi o idee rea să nu mai stau azi pe balcon, așa-i? 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s