Rezoluția pentru 2017: ordine în dulap

Văd că e trendy să-ți faci rezoluții pentru noul an. N-o să vă ascund că am și eu vreo 15 chestii pe care mi le propun pentru 2017 și care sper din suflet să prindă viață la anul. La cum a fost 2016, am toate motivele să cred că va ieși totul excelent. Dar hai să revenim la rezoluția pe care o împărtășesc aici cu voi.

Ordine în dulap. În dressing, mai bine zis. Locul unde-mi depozitez hainele a fost și încă mai este un adevărat haos. Na, că am zis-o! O recunosc public. Deși reușesc să-mi țin ordonată viața din aproape toate punctele de vedere, când vine vorba despre haine (și uneori de laptop), lucrurile scapă de sub control. Pur și simplu mă transform. Am încercat toate variantele să mă educ: când eram mică îmi scotea mama hainele din dulap și le arunca în mijlocul camerei,tocmai ca să mi le ordonez. De 2-3 ori pe lună sau mai des. Le aranjam, iar după 3-4 zile (poate o săptămână), nebunia reapărea. Și partea proastă e că nici nu-mi dădeam seama cum Dumnezeu ajung hainele alea amestecate, aruncate, dezordonate. Parcă altcineva le-ar fi aruncat acolo, nu eu, cu mânuța mea le-am pus în halul ăla. Asta se întâmplă de vreo 20 de ani. Nicio îmbunătățire.

Continue reading

Advertisements

De ce votez. Și de ce cred că ar trebui să votezi și tu

Nu-mi place să-mi aleagă alții filmul la care mă uit (în 7 cazuri din 10 probabil aș ieși din sală sau n-aș intra în ea), prefer să aleg eu ce haine port și ce mâncare îmi cumpăr. Prefer să-mi aleg eu cariera și nu să mă aleagă ea pe mine. Sau, și mai rău, s-o aleagă altul în locul meu. Prefer să aleg eu țara în care trăiesc, căci oportunitățile sunt nenumărate. Și prefer să aleg + să decid (și) eu cine e potrivit să conducă țara asta în locul altora care habar nu am pe ce criterii aleg unde pun ștampila.

Continue reading

Despre PR și studenție. Reîntoarcerea mea la facultate

Mi-am amintit de anii de studenție în seara asta, de cei 4 ani petrecuți la FSPAC. Și mi-am amintit de Jazz in the Park Bogata Edition, căci în după-amiaza asta am vorbit despre PR spontan, marketing, evenimente, jazz și Bogata în cadrul unui eveniment SquAD organizat chiar la facultatea pe care am absolvit-o.

Din obișnuință m-am așezat tot în băncile destinate studenților și nu m-am prea atins de…catedră. Mereu mi s-a părut austeră și prea formală, aș desființa-o dacă ar fi după mine.

Continue reading