Protestul, justiția și ploaia

Duminică, 26 noiembrie 2017

Ora 18:00

Sunt acasă, după patru zile în care am stat exclusiv in pat și am încercat să-mi revin după o răceală combinată cu o stare de oboseală pe care o tot duceam de câteva luni.

Încă de dimineață mă gândeam la protest, dar mi-am zis, resemnată, că de data asta ies alții, eu am o “scuză” cât de poate de bună și de reală. Nici măcar nu e scuză, e adevărul. Sunt răcită, mi-am anulat evenimente din weekend din cauza asta, am stat patru zile la căldură, nu o să dau cu piciorul progreselor din ultimele zile doar pentru protest…care oricum nu știm cât contează, cât nu.

Imediat ce mi-au trecut gândurile astea prin cap și aveam alibiul construit, cu ceaiul cald în mână și cu plapuma pe mine mi-am dat seama de ceva. Ieșirea asta nu e doar pentru ei,  cei care nu mai au ce căuta la cârma țării, e și pentru mine. E pentru ceea că susțin și pentru ceea ce sancționez și consider că e greșit din temelii.

Cum o să pot eu să le spun altora peste o zi, o lună, un an sau 20 de ani să lupte pentru ceea ce știu ei că merită, cum o să pot să le dau exemplul meu când eu…am cedat în fața nedreptății, hoției și aroganței, când m-am resemnat și am găsit scuze?

Gândul ăsta nu mi-a dat pace așa că în 5 minute am sărit în haine, mi-am luat bocancii, umbrela, căciula, fularul, geaca și mănușile. “Gata, plec la protest!”

Ora 18:45

În Piața Unirii din Cluj e o atmosferă specifică sărbătorilor. Luminițe, brad, colinde și cântece de iarnă, căsuțe de lemn cu ceai și vin fiert plus o scenă instalată unde se pregătește să înceapă din clipă-n clipă un concert la Târgul de Crăciun. “Afară ninge liniștit…./Ciuma roșie!” – se aude din când în când, iar noi pufnim în râs. Nu, nu vreau un Crăciun liniștit și un an îngrozitor mai apoi.

Sunt mii de oameni adunați, mulți dintre ei au în mâinile înghețate pancarte galbene “Toți pentru justiție”. Îmi întâlnesc colegi, prieteni, colaboratori, rude și le spun să scandeze și pentru mine, căci protestul meu va fi pe silent de data asta. Dar e mai “vocal” ca niciodată.

Ora 21:50

Ajung acasă, după “tura lungă”. Iau ceaiul de pe noptieră, acolo unde l-am lăsat cu patru ore în urmă. Mai storc o lămâie și încep să scandez, în gând: “Și pe ploaie, și pe vânt/Dăm cu vooooi de pământ!”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s