Noi și Regele

Cum ar fi dacă toți cei care îl plâng azi pe Rege preiau măcar un pic din caracterul lui? Cum am arăta noi, ca națiune, ca oameni, ca țară? Sau rămânem doar la nivel de mesaje lacrimogene și ne amintim doar azi de moralitate, dreptate, modestie, iubire, lideri onești? De mâine revenim la furt, impostură, duplicitate? La nepăsare și la egoism? La golănii și mârșăvii.

L-am descoperit pe Regele Mihai I al României în ultimii ani prin cărți și documentare. Am vrut să-l întâlnesc la Săvârșin, în urmă cu fix 3 ani ani, de Crăciun. Starea de sănătate nu i-a permis să-și petreacă sărbătorile acolo, așa că m-am mulțumit să descopăr locul.

La puțin timp după aceea am citit, pe nerăsuflate, cartea scrisă de Regina Ana, “Un război, un exil, o viață”. De două ori.

Azi am simțit nevoia să-l înțeleg mai bine și să-l aud vorbind. Nu am ajuns la ceremoniile organizate în memoria lui, însă i-am văzut pe unii care nu au nicio treabă cu morala Regelui. I-am văzut la ceremonii cum se foiau pe scaune ca niște copii care nu au răbdare. Și m-a durut. M-a durut că bunul simț e așa de rar, dar m-am bucurat când am văzut atât de mulți oameni alături de Rege. Da, și pe Facebook, și pe străzi. Eram acolo cu ei.

Am urmărit azi două documentare, unul străin, semnat Fox News, altul românesc. Și cred că pentru prima oară i-am descoperit Regelui simțul umorului. Asta pe lângă modestia și bunul simț care transpar în cazul lui mult mai repede.

Mulți dintre cei care-l evocă azi pe Rege vorbesc despre calitățile lui și despre caracterul lui integru, onest, sincer. Cât din ceea ce admirăm la el regăsim în noi? Cât din valorile Regelui ducem noi mai departe? Și cât din ceea ce l-a ținut departe de țara lui reprezentăm noi înșine și perpetuăm? Cred că aici putem medita dacă într-adevăr îl vedem ca pe un reper moral. Ce facem noi concret ca să ducem mai departe acest reper?

King Michael of Romania, documentary

Regele Mihai, Nimic fără Dumnezeu, documentar

Regele Mihai I al României – Elegie, Lucrare compusă de MS Regele Mihai I interpretată de Dan Grigore

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s