Alexandra, iartă-ne. Deși nu merităm

Durere. Neputință. Vinovăție. Lehamite. Silă. Milă. Neîncredere. Nesiguranță. Deznădejde. Disperare. Ciudă. Revoltă. Asta simt acum.

E ora 2.25. Țin în brațe trupul mic al copilului meu în timp ce alăptez. Maria înghite încet și sacadat. E pe jumătate adormită. Îi simt respirația caldă și-mi simt lacrimile fierbinți cum îmi curg șiroaie pe ambii obraji. Citesc de pe telefon despre cazul Alexandrei. Care de fapt cred că e cazul meu și-al tău, al nostru, ca oameni care trăim în țara asta în care e posibil să mori deși ai strigat în gura mare după ajutor. De 3 ori! Sau de câte mii de ori?

19 ore. Inadmisibil. Nu pot găsi cuvinte, explicații, scuze, motive. Pur și simplu nu pot. Ce motive poți să ai să nu-ți pese? Doamne, ce hârtii, de care oricum înțeleg că nu era nevoie? Și dacă era…cum să STAI? Cum să AȘTEPȚI? Cum să nu faci NIMIC atunci când ai informații atât de clare? Când auzi strigătele? Cum să nu fii OM? Cum???

Abia acum am citit articolele. În ultimele zile pur și simplu nu am putut să deschid niciun articol legat de știrea asta. Cred că simțeam cumva, în adâncul meu, că o să doară prea tare. Acum n-am mai rezistat. Și m-am cutremurat. Am izbucnit.

În universul meu mic, viața e frumoasă. Am o familie frumoasă, fericită, sănătoasă și prosperă. Dar universul meu mic stă într-un univers infect, murdar, corupt și căruia nu-i pasă de nimeni. Nu vede. Nu aude. Sau, dacă o face, se preface excelent și STĂ. Nu acționează.

Simt că e și vina mea în toată povestea asta. Nu am auzit-o strigând, nu m-a sunat pe mine să îmi ceară ajutor, nu eram eu la butoane la Poliție/STS/Minister, dar sunt sigură că undeva greșesc și eu. Undeva greșim toți (sau mulți dintre noi), dacă am ajuns într-un asemenea hal. Nu, nu cred că e un caz singular, excepțional. Nu e excepția.

Acum se caută vinovați. Se fac anchete, fiecare aruncă vina peste gard. Dăm vina pe alții. Suntem ași la asta. E vina Guvernului. E vina Poliției. E vina criminalului. E vina fetei. E vina lui X și a lui Y. Da, e vina lor directă. Și a multora care tac, care nu acționează, care se tem, care se fac că nu văd, care tolerează. Care acum fac declarații politice și mai sunt și mândri de faptul că politizează un asemenea moment. Care se fac că nu văd murdăria, răul, violența, corupția.

Râdem de proștii care ne conduc, facem mișto de ei și ne considerăm superiorii lor. Dar la capitolul ACȚIUNE le mai suntem superiori? Ce facem CONCRET ca să schimbăm ceva? Ne plângem? Punem statusuri pe Facebook? Ieșim în stradă? La ce ajută? Pe cine ajută toate astea? Pe cine salvează?

Nu-mi pot opri lacrimile care-mi curg pe obraji. Mă dor brațele și-mi dau seama că citesc, plâng și alăptez de mai bine de o oră și jumătate.

Maria doarme deja de-a binelea, iar eu mă uit din când în când la ea, printre lacrimi. E copilul meu și e normal să o iubesc și să fac tot ce pot ca să-i fie bine. Dar cred că la fel de normal e să-mi pese și de alți oameni, care nu-s sânge din sângele meu, care nu-mi sunt rude, prieteni sau cunoștințe. Să-i vreau și pe ei protejați, sănătoși, ajutați, deși nu-i cunosc personal.

Poate de-asta ceea ce citesc despre Alexandra îmi sfâșie inima. Nu pot citi ca și cum ar fi vorba despre altcineva. E vorba despre mine și despre tine. Poate pentru că sunt mamă. Poate pentru că sunt om. Poate pentru că nu are CUM să nu te dărâme o astfel de poveste. Care nu e poveste. NU. E realitate. Și e realitatea în care trăim noi, cei care ne mințim zilnic. Spunem una și facem alta. E realitatea în care trăim și pe care, cred eu, refuzăm să o înfruntăm. Pentru că doare prea tare să o acceptăm.

Ne mințim frumos. Ne mințim că dacă noi muncim și suntem corecți, ne va fi bine. Ne mințim că ne creștem copiii într-un mod responsabil, sănătos. Suntem complici prin nepăsare. Suntem lași. Suntem mici. Suntem conduși de niște incompetenți care ne omoară copiii, ne ucid și viața, și speranța, și vitiorul. Și nu facem NIMIC. Ne ascundem în micul nostru univers.

Ne tratăm în spitale private pentru că la stat știm că e corupție, e murdar, e infect și nu-i pasă nimănui de tine. Mori pe scaun înainte să te vadă cineva dacă nu dai șpaga. Ne bucurăm sincer că ne permitem să mergem la privat.

Ne dăm copiii la școli și grădinițe private pentru că la stat ne gândim că nu au dascălii grijă de ei așa cum ne-am dori. Am văzut n cazuri de profesori care bat copiii, îi umilesc, citesc lecția din carte pentru că nu sunt în stare de mai mult și vorbesc incorect limba română.

Fugim de statul ăsta cât putem pentru că-l știm slab, corupt, ineficient. Dar de fapt tot în el trăim. Tot el ne omoară, cu zile. Degeaba ne mințim. Chiar mai rău facem când fugim de el.

Scriu postarea asta la 3 și jumătate noaptea. Am alăptat, am pus copilul în pat și am început să mă plimb prin casă. L-am scris ca să mă pot calma, deși nu de calm ar fi nevoie acum. Nu mai pot de revoltă, de ciudă și de nervi.

Dragă Alexandra, ai greșit atunci când ai crezut că un apel la 112 va conta. Sau când te-ai gândit că al doilea va fi luat în seamă. Sau că al treilea (!!!) va face vreo diferență.

Ai greșit atunci când ai crezut că dacă cineva te aude, atunci va și face CEVA, orice, în cele 19 ore de agonie, ca să te ajute. Ai greșit când ai avut încredere în noi și când ai crezut că e cineva pe-aici căruia să-i pese de tine. De strigătele tale. De viața ta. De inocența ta. De viitorul tău. Ai greșit. Și ai plătit. Cum vom plăti toți, mai devreme sau mai târziu. Mai crud sau mai puțin. Mai sângeros sau mai silențios. Cu sau fără știri de primă pagină.

Iartă-ne, deși nu merităm.

Noi acum suntem ocupați să stăm frumos la cameră, să căutăm vinovați în curtea vecinului, să ne pieptănăm pentru alegeri, să formăm comisii, să facem hârțogărie și să uităm complet de ce s-a ajuns aici.

Suntem ocupați cu lucruri importante. Nu avem timp să salvăm vieți. Nu avem timp să ne pese și nu avem timp să facem o schimbare cu adevărat importantă și necesară.

S-o facă altcineva.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s