Peditel ajută lunar 6.000 de copii din România. Acum caută 3.000 de părinți care să doneze lunar 2 euro

Dacă ești părinte știi, probabil, că atunci când copilul e bolnav (sau crezi că e bolnav), numai liniștit nu poți să stai.

Dacă mai ești și la început în “jobul” de mamă sau de tată, panicile pot fi la ordinea zilei. De multe ori suntem tentați să căutăm pe net răspunsuri la întrebările noastre legate de febră, erupții sau mai știu eu ce alte nedumeriri avem legate de sănătatea celui mic.

Știu din experiență însă că NU ajută. Din contră, mai tare te agită să vezi ce spune “lumea”.

Ce ajută însă e să vorbești cu un medic, fix atunci când te roade îngrijorarea. Peditel 1791 e singurul serviciu de asistență pediatrică telefonică gratuită în regim non-stop din România. Părinții din toată țara primesc astfel sfaturi medicale profesioniste la orice oră din zi sau din noapte.

Continue reading

14+ lucruri pe care copiii și bebelușii le fac ușor, iar adulții nu

Copiii pot să ne pară neajutorați și complet dependenți de noi, dar au unele abilități și competențe pe care noi, adulții, nu le avem.

Nu sunt chiar puține lucrurile pe care cei mici le pot face ușor, dar noi fie nu le putem face, fie reușim să le facem, dar ne e destul de greu:

Continue reading

De ce stau acasă?

Pentru că trebuie. Pentru că this is the right thing to do right now.

Pentru că îmi pasă de sănătatea mea, a celor dragi, dar și a celor pe care nu-i cunosc.

Pentru că nu vreau să-mi bat joc de munca celor care luptă cu virusul, care se epuizează zilele astea muncind pe rupte și care se pun în pericol pentru NOI.

Pentru că nu-s bătută-n cap și pricep și “cu vorba bună”. Nu-i musai să stea polițistul cu mitraliera în fața ușii mele ca să pricep.

Continue reading

Ce visez în vreme de autoizolare: curte și parc

Până acum, nu mi-am dorit niciodată să stau la casă. Să am curte. Să fiu undeva lângă pădure sau pe un deal. Nici măcar ideea că aș putea să am un lac/iaz/râu lângă acea casă nu mă tenta.

Simțeam că sunt mai în siguranță în apartament și că e mai important pentru mine să fiu conectată la oameni, la oraș. Să ajung repede în orice punct din oraș, să fiu conectată la viața orașului.

Acum, când stau de aproape 48 de ore în casă și pe balcon, cu un copil de 1 an și 4 luni care ar vrea s-o zbughească afară, iar acolo să lingă absolut tot ce îi iese în cale, am ajuns să visez la o casă.

Sper să-mi treacă repede dorința asta. La fel de repede ca acest COVID, la care ne gândim cu toții (aproape) nonstop.

Aaaa, și n-am crezut că o să visez la parcul de joacă de lângă bloc cum alții visează să vacanțe de lux în Thailanda, Bora-Bora sau Brazilia. : ))

Voi ce visați zilele astea?

Când te gândești la alții mai mult decât la tine

Am mulți prieteni, colegi, colaboratori care și-au anulat zeci de concerte, cursuri, evenimente care erau programate zilele astea.

Când văd un eveniment anulat, mi se strânge sufletul. Și-am văzut multe zilele astea.

Îmi imaginez cât au muncit, cât au cheltuit, cât timp au folosit pentru organizarea evenimentelor…și câte complicații generază o reprogramare de acest gen în materie de bani, timp, energie.

Continue reading

Coronavirus. Mic ghid de comunicare

E ușor să intri în panică, să te îngrijorezi și să te gândești aproape exclusiv la acest virus, îmbolnăviri, spitale. Apoi să dai în anxietate, teamă.

În jurul nostru aproape tot ce auzim de câteva săptămâni e legat de acest Coronavirus. Informații despre virus, noi îmbolnăviri, oameni care vin din străinătate și decid să nu intre în carantină, evenimente anulate, griji și teamă. Uneori exagerată. Panica nu ajută, dar măsurile de siguranță, da.

Sunt om de comunicare, am observat că modul CUM spunem ceva e, uneori, mai important decât CE spunem. Tocmai de aceea, împărtășesc cu voi câteva idei pe care încerc să le aplic zilele astea, poate ajută și pe alții în acest context.

Continue reading

2019

2019 a fost cel mai greu an din viața mea. Cel mai plin de provocări. Cu cele mai multe incertitudini, cu cele mai grele încercări de până acum. Sper să nu vină vreodată un an care să-l întreacă.

Am început anul cu tot felul de probleme de sănătate. Îl închei cu plecarea dintre noi a unui om drag și foarte apropiat din familie pe care tare l-am iubit mult, pe care am încercat să-l ajut mai mult decât a vrut el să se ajute. Am umblat prin spitale, am dormit mai puțin decât mi-aș fi închipuit că e posibil, am fost stresată și agitată din o mie de motive, am fost deseori sleită de puteri, alteori epuizată.

Am plâns, iar uneori am crezut că nu o să mai pot să râd cu aceeași poftă cu care o făceam acum un an-doi-trei. Dar nu e așa, pot să râd chiar mai cu poftă, tocmai pentru că-mi apreciez și mai tare viața, oamenii, experiențele.

2019 e anul în care am învățat.

Am învățat cu adevărat cum să am grijă de mine și de cei pe care-i iubesc.

Am învățat să fiu eficientă într-o oră cât într-o zi.

Am învățat să găsesc soluții în contratimp și să le mai și aplic.

Am învățat să iert cu adevărat.

Am învățat să am răbdare.

Am învățat să-i las pe cei de lângă mine să greșească, pentru că e modul în care ei învață.

Am învățat să fiu mai atentă la mine, la subconștient și la psihic.

Am învățat să nu fiu așa dură cu mine, că până și eu sunt om. :))

Nu e vina bietului 2019 că pentru mine a fost un an horror. Poate că nu e nici măcar vina mea. Dar mă bucur că se termină mintenaș anul ăsta.

Simt că 2020 va fi un an bun, chiar foarte bun.

2019, ai fost greu, dar îți mulțumesc pentru lecții. Sunt recunoscătoare că le-am trăit deși, fie vorba între noi, nu m-aș fi supărat dacă erai un pic-un pic mai blând.

2020, te aștept! 🙂

The Teacher Within – ce a însemnat provocarea de 100 de zile pentru mine

Alocă-ți 5 minute pe zi pentru tine. Timp de 100 de zile. Cinci minute în care să parcurgi un capitol și să-ți faci “temele”. Plantează semințele și hrănește mica plantă.

Așa suna provocarea pe care mi-a propus-o Simona Baciu în 4 martie. Și nu eram singură în acest proces, ci alături de mine mai erau alți 100 de oameni de pe toate continentele. Toți urma să citim timp de 100 de zile cartea “The Teacher Within” scrisă de Simona Baciu și Susan Shapiro.

WhatsApp Image 2019-08-13 at 21.07.20

O cunosc de câțiva ani buni pe Simona, știam că a fondat de la zero acum mulți ani școala Transylvania College și grădinița Happy Kids, așa că aveam încredere totală că urmează o experiență faină, utilă, completă. Am spus DA fără să stau pe gânduri.

Continue reading

Alexandra, iartă-ne. Deși nu merităm

Durere. Neputință. Vinovăție. Lehamite. Silă. Milă. Neîncredere. Nesiguranță. Deznădejde. Disperare. Ciudă. Revoltă. Asta simt acum.

E ora 2.25. Țin în brațe trupul mic al copilului meu în timp ce alăptez. Maria înghite încet și sacadat. E pe jumătate adormită. Îi simt respirația caldă și-mi simt lacrimile fierbinți cum îmi curg șiroaie pe ambii obraji. Citesc de pe telefon despre cazul Alexandrei. Care de fapt cred că e cazul meu și-al tău, al nostru, ca oameni care trăim în țara asta în care e posibil să mori deși ai strigat în gura mare după ajutor. De 3 ori! Sau de câte mii de ori?

19 ore. Inadmisibil. Nu pot găsi cuvinte, explicații, scuze, motive. Pur și simplu nu pot. Ce motive poți să ai să nu-ți pese? Doamne, ce hârtii, de care oricum înțeleg că nu era nevoie? Și dacă era…cum să STAI? Cum să AȘTEPȚI? Cum să nu faci NIMIC atunci când ai informații atât de clare? Când auzi strigătele? Cum să nu fii OM? Cum???

Continue reading