Ce visez în vreme de autoizolare: curte și parc

Până acum, nu mi-am dorit niciodată să stau la casă. Să am curte. Să fiu undeva lângă pădure sau pe un deal. Nici măcar ideea că aș putea să am un lac/iaz/râu lângă acea casă nu mă tenta.

Simțeam că sunt mai în siguranță în apartament și că e mai important pentru mine să fiu conectată la oameni, la oraș. Să ajung repede în orice punct din oraș, să fiu conectată la viața orașului.

Acum, când stau de aproape 48 de ore în casă și pe balcon, cu un copil de 1 an și 4 luni care ar vrea s-o zbughească afară, iar acolo să lingă absolut tot ce îi iese în cale, am ajuns să visez la o casă.

Sper să-mi treacă repede dorința asta. La fel de repede ca acest COVID, la care ne gândim cu toții (aproape) nonstop.

Aaaa, și n-am crezut că o să visez la parcul de joacă de lângă bloc cum alții visează să vacanțe de lux în Thailanda, Bora-Bora sau Brazilia. : ))

Voi ce visați zilele astea?

Când te gândești la alții mai mult decât la tine

Am mulți prieteni, colegi, colaboratori care și-au anulat zeci de concerte, cursuri, evenimente care erau programate zilele astea.

Când văd un eveniment anulat, mi se strânge sufletul. Și-am văzut multe zilele astea.

Îmi imaginez cât au muncit, cât au cheltuit, cât timp au folosit pentru organizarea evenimentelor…și câte complicații generază o reprogramare de acest gen în materie de bani, timp, energie.

Continue reading

Coronavirus. Mic ghid de comunicare

E ușor să intri în panică, să te îngrijorezi și să te gândești aproape exclusiv la acest virus, îmbolnăviri, spitale. Apoi să dai în anxietate, teamă.

În jurul nostru aproape tot ce auzim de câteva săptămâni e legat de acest Coronavirus. Informații despre virus, noi îmbolnăviri, oameni care vin din străinătate și decid să nu intre în carantină, evenimente anulate, griji și teamă. Uneori exagerată. Panica nu ajută, dar măsurile de siguranță, da.

Sunt om de comunicare, am observat că modul CUM spunem ceva e, uneori, mai important decât CE spunem. Tocmai de aceea, împărtășesc cu voi câteva idei pe care încerc să le aplic zilele astea, poate ajută și pe alții în acest context.

Continue reading

Alexandra, iartă-ne. Deși nu merităm

Durere. Neputință. Vinovăție. Lehamite. Silă. Milă. Neîncredere. Nesiguranță. Deznădejde. Disperare. Ciudă. Revoltă. Asta simt acum.

E ora 2.25. Țin în brațe trupul mic al copilului meu în timp ce alăptez. Maria înghite încet și sacadat. E pe jumătate adormită. Îi simt respirația caldă și-mi simt lacrimile fierbinți cum îmi curg șiroaie pe ambii obraji. Citesc de pe telefon despre cazul Alexandrei. Care de fapt cred că e cazul meu și-al tău, al nostru, ca oameni care trăim în țara asta în care e posibil să mori deși ai strigat în gura mare după ajutor. De 3 ori! Sau de câte mii de ori?

19 ore. Inadmisibil. Nu pot găsi cuvinte, explicații, scuze, motive. Pur și simplu nu pot. Ce motive poți să ai să nu-ți pese? Doamne, ce hârtii, de care oricum înțeleg că nu era nevoie? Și dacă era…cum să STAI? Cum să AȘTEPȚI? Cum să nu faci NIMIC atunci când ai informații atât de clare? Când auzi strigătele? Cum să nu fii OM? Cum???

Continue reading

Scrisoarea unui pieton către șoferi

Dragi șoferi,

Vă rog să aveți milă și respect față de noi, cei care suntem, mai des sau mai rar, în postura de pietoni.

Șoferul, pietonul și balta

Atunci când plouă sau pe marginea carosabilului sunt bălți cât niște adevărate lacuri în miniatură nu accelerați fix când treceți prin dreptul nostru. Mai ales dacă sunteți la un pas de noi, iar trotuarul e îngust.

Voi suferiți când aveți mașina murdară, imaginați-vă ce simțim noi când gustul de apă cu noroi ne intră și-n gură, și-n nas, și-n…cap, să zicem. Sau când ajungem la o întâlnire și arătăm de parcă am fi participat la o probă de luptă în noroi.

Continue reading

Noi și Regele

Cum ar fi dacă toți cei care îl plâng azi pe Rege preiau măcar un pic din caracterul lui? Cum am arăta noi, ca națiune, ca oameni, ca țară? Sau rămânem doar la nivel de mesaje lacrimogene și ne amintim doar azi de moralitate, dreptate, modestie, iubire, lideri onești? De mâine revenim la furt, impostură, duplicitate? La nepăsare și la egoism? La golănii și mârșăvii.

L-am descoperit pe Regele Mihai I al României în ultimii ani prin cărți și documentare. Am vrut să-l întâlnesc la Săvârșin, în urmă cu fix 3 ani ani, de Crăciun. Starea de sănătate nu i-a permis să-și petreacă sărbătorile acolo, așa că m-am mulțumit să descopăr locul.

Continue reading

Ce se întâmplă dacă stăm acasă

E un moment istoric. Și scriu asta fără să cred că folosesc cuvinte prea mari. Așa cum învață azi copiii despre Revoluția din ’89 la istorie, așa vor învăța și despre ce se întâmplă acum în stradă. Într-un fel sau altul.

Acum e șansa noastră să arătăm că vrem o țară democratică, nu una bananieră. Că vrem avansare pe criterii de competență și pe muncă, nu pe nepotism și fraudă. Acum e șansa noastră de a face ceva cu adevărat bun pentru România. Pentru noi, pentru țară, pentru un viitor normal aici.

În ultimele zile am fost în stradă în fiecare seară și noapte. Și atunci când îmi era foame, și atunci când îmi era frig sau somn, și atunci când aveam alte planuri sau întâlniri. Le-am anulat.

Continue reading

Iubirea trece prin…

Eram în clasa a treia, poate a patra. Copil mic și zburdalnic, un pic cam zvăpăiat din ce-mi amintesc eu și din ce-mi zic ai mei. Îmi plăcea de un coleg. Ne făceam ochi dulci, îl lăsam să copieze tema și, uneori, mă conducea acasă. Era, în capul meu, Marea Iubire.

kids

Într-o seară, după școală – aveam în acea perioadă ore după-amiaza – mă conduce până în fața blocului, deși el stătea în partea opusă a cartierului. Țin minte că era iarnă și frig, îmi erau înghețate mâinile și zăpada scârțâia sub cizmele noastre cu pungi pe interior. Nu sunt sigură că el avea pungi în bocanci, dar eu pot băga mâna-n foc că aveam, căci prin toate cizmele și bocancii îmi intra apa.

Continue reading

Marți, înainte de Crăciun

Am văzut zilele trecute cozi uriașe în magazine, mai ales în supermarketuri, pe care le-am evitat cât am putut. Nici la magazinul de la colțul blocului nu era mai bine. Au fost străzi blocate din cauza numărului mare de mașini – circula pe Facebook o poză din Cluj cu o coadă de la Calvaria până la Polus. Toată lumea pare să fie la cumpărături. Mâncare, cadouri, brazi. Fiecare om pare să caute ceva și toți transmit cumva o teamă că ar putea să nu găsească obiectul fără de care Crăciunul nu e… Crăciun. Înghesuială, agitație, nervi.

Continue reading

De ce iubim ziua de luni

Ziua de luni pare a fi cea mai urâtă zi din săptămână, cel puțin dacă e să analizăm ce se spune/scrie despre ea. La o căutare pe Google, biata zi nu se bucură de o imagine prea bună. Până și Jerry o urăște…

despre luni

Totuși, de ce nu ne place ziua de luni? Oare suntem leneși, am sta mereu acasă fără să muncim și de-asta ne plângem “Ufff, iar e luni!”? Gândește-te la asta când spui cu groază că mâine e luni. Nu-ți place ceea ce faci? Schimbă!

Te provoc să-mi spui de ce IUBEȘTI ziua de luni. Iaca, asta provocare!

 

Încep eu:

Îmi plac începuturile, am un loc de muncă pe care-l iubesc, am colegi faini și oportunitățile curg la tot pasul: profesional și personal. În zilele de luni stăm un pic mai mult la cafea și eu, personal, fac planificări pentru săptămâna care începe. După două zile de relaxare, e exact ce am nevoie să mă mobilizez. Aplicat pe săptămâna asta, am niște întâlniri la care aștept să particip și Gala de Crăciun JCI Cluj  de prezentat.

Nu mai e mult până luni, așa că mâine dimineață spune:

monday