Se caută studenți care vor să fie performanți

La Cluj începe o cercetare de creștere a performanței academice în rândul studenților (indiferent de facultate/an de studiu, trebuie să fie studenți la nivel licență). O prietenă, Eszter, doctorandă la Psihologie, își face teza pe tema asta. Și mi se pare foarte tare subiectul! Ea a identificat o metodă care în străinătate a avut rezultate foarte bune la studenți: aceștia au crescut cu până la 2 puncte la examene în urma participării la studiu.

Ca sa testeze metoda, caută 150 de studenți care studiază la Cluj și care au medii sub 7.50 la examene sau care au note mai mari, dar sunt nemulțumiți de performanțele lor și vor mai mult. Chiar să dorească, nu doar să spună asta.

Cercetarea se va desfășura timp de 2 luni, începe în primăvară și se va realiza doar online. Toți participanții admiși în studiu primesc săptămânal un set de întrebări la care trebuie să răspundă în acea săptămână. La ce oră doresc, dar să fie sinceri, motivați și serioși, altfel rezultatele nu au cum să apară.

Știi persoane interesate?

  • Studenți care amână examene sau licența
  • Studenți care trec cu greu examenele
  • Studenți care deși au note bunicele, vor mai mult și nu știu cum să ajungă acolo

Cercetarea aceasta i-ar putea ajuta. Participarea e gratuită, dar angajamentul e obligatoriu pe toată durata studiului: 2 luni, cu logare săptămânală la internet și răspunsuri săptămânale (tot online) la întrebările trimise. Înscrierile au început azi.

Dacă știi persoane interesate, dă-le de veste și roagă-le să intre pe blogul cercetării. Acolo găsesc toate informațiile și tot acolo se fac înscrierile. Site-ul este: https://studentperformant.wordpress.com/

Sper să fie de ajutor acest apel și să vedem oameni motivați și performanți în jur!

Advertisements

Cum adică să lucrez gratis? SAU Ce îți oferă de fapt voluntariatul

Am întâlnit mulți oameni care se mirau atunci când aflau că cineva e volunatar în cadrul unei organizații sau a unui proiect. “Adică, îi lași pe ăia să-și bată joc de tine? Tu muncești și nu primești nimic în schimb?” Greșit!

Voluntariatul e modul prin care toți putem ajuta. Atunci când vrei să te implici într-o cauză umanitară/într-un proiect sau chiar într-o firmă, cel mai simplu e să voluntariezi. Practic, îți oferi serviciile fără să aștepți nimic în schimb. Simplul fapt că nu aștepți nimic în schimb nu înseamnă că nu primești nimic. Rareori se întâmplă asta. Și depinde mult de tine, ce vrei să obții și încotro te îndrepți.

  • Câștigi experiență (da, se glumește pe tema asta, dar cine în lumea asta nu are nevoie de experiență și de experiențe?)
  • Întâlnești oameni și îți faci contacte care se pot dovedi vitale în viitorul tău
  • Afli cu ce se mănâncă domeniul în care vei voluntaria
  • Obții împlinire și îți găsești motivația
  • Ai șansa de a învăța enorm.

Am devenit voluntar în primul an de facultate. Aveam ceva timp liber, voiam să ajut și mai știam că nimeni nu mă va angaja fără experiență. Și unde obții experiența dacă nu exact în câmpul muncii? Țin  minte că stăteam peste 8 ore pe zi și numai nu-mi venea să plec acasă. Era un semn că îmi place și că domeniul mi se potrivește. Am dat cu bâta-n baltă, am greșit enorm și am învățat mai mult decât puteam învăța din spusele altora. Unde altundeva puteam face toate astea?

Mă bucur mult când descopăr voluntari și printre cei care au terminat liceul sau facultatea, mulți sunt oameni împliniți profesional care nu caută doar să învețe, și vor mai degrabă să-i ajute pe alții. Și le oferă ce au ei mai prețios: timpul. Recent am cunoscut mai mulți vârstnici care voluntariază, au găsit astfel sens pentru viața lor, care însemna, de ceva vreme, doar piață, bucătărie și pat. Să-i vezi ce energici se trezesc dimineața când știu că sunt de folos și fac ceva ce le place!

Asta îmi doresc pentru mine, pentru tine și pentru toți cei dragi: să găsim proiecte în care să merite să ne implicăm, să oferim altora din cunoștințele și din experiența noastră și să fim acolo pentru cei din jur.

La mulți ani, dragi voluntari! Voi chiar faceți ziua și lumea mai bună.

PS: Articol dedicat colegilor mei din JCI Cluj și colaboratorilor de la Cercul de Donatori Cluj/Fundația Comunitară Cluj azi, de Ziua Internațională a Voluntarilor.

Surpriza

A plouat toată ziua. Nu-mi place ploaia, cu-atât mai puțin să fiu stropită de toate mașinile lumii. Dar asta e, de ziua mea nu mă pot plânge de nimic. E ora 19.00. Rotesc cheia în broasca ușii. Deschid. Aud un pocnet. Apoi e liniște. Știind că nu e nimeni acasă, mă gândesc cu groază Oare ce a căzut, s-a spart? (am avut două inundații anul trecut în decurs de două săptămâni, deci mai am traume). Apoi aud șampania și multe glasuri dragi care cântă La mulți ani!

Continue reading

Lupta de fiecare zi. Invitație la un altfel de meci de fotbal

Toți spunem că sănătatea e „mai bună decât toate” că nimic nu-i mai de preț decât ea. Dar câți dintre noi o apreciem atunci când o avem? Eu, de exemplu, o apreciez după o răceală bună sau după o durere cruntă de cap. A doua zi, când durerea dispare, uit că ea, sănătatea, că e cu mine. Și ce bine e când nu te doare nimic!

Continue reading

De ce nu cântă Loredana Groza la duș. Vezi aici detaliul care nu te va ȘOCA nici în o mie de ani

Cânt la duș, deși nu am niciun gram de talent la cântat. Încerc să nu fac asta, mai ales pentru vecini, care nu au nicio vină, dar nu prea reușesc.

Loredana Groza nu cântă însă la duș și nici nu e o devoratoare de muzică -asta mi-a spus la Poveste la cafea, rubrica pe care o realizez la Napoca FM. Preferă liniștea, atunci când nu lucrează la vreun album.

Paparazzi sunt pe urmele ei, abia așteaptă să o prindă nemachiată (e plin de titluri de genul “vezi aici poze cu Loredana FĂRĂ MACHIAJ”) sau ieșind din vreun club la braț cu vreun tânăr misterios (“CINE e tânărul MISTERIOS, Loredana?”). Loredana spune că nu citește tabloide, așa că nu o afectează ce scriu unii și alții. N-am înțeles niciodată de ce ar putea cineva să își piardă timpul limitat și atât de prețios căutând bârfe și citindu-le, dar asta e natura umană, mi s-a spus, așa că nu mai caut explicații. Totul e șocant (scris cu majuscule), incredibil și nemaivăzut. Aici e fără șoc și groază.

Eu nu m-am cocoțat în copac să o filmez de după perdea, am invitat-o la o cafea și am vorbit cu Lori despre schimbări, paparazzi, lectură, fițe de vedetă, muncă, bârfe și muzică. Nu vă va șoca nimic din interviu (sper), pentru că suntem tot mai greu de șocat, de când tabloidele încearcă să ne șocheze la fiecare pagină.

Am aflat și cum își bea Loredana cafeaua, ca să știți cum s-o pregătiți în cazul în care vreți să o invitați și voi la o cafea, cândva. Puteți asculta aici o parte din interviul neșocant:

Duminică, 1 martie, Loredana cântă la Cluj.

În fiecare zi de vineri, la Napoca FM îmi beau cafeaua (pe care de regulă nu o beau) cu un om pe care îl cunoașteți, iar eu vă invit să îl descoperiți într-un mod neoficial, la cafea.

Atunci când cafeaua devine obligație de serviciu

Nu beau cafea. Nu-mi place gustul. Dar de-acum e musai, ca de voie bună. E obligație de serviciu.

Poate nu beau cafea pentru că am încă o sechelă rămasă din copilărie, când soră-mea, mai mare cu 6 ani decât mine, mi-a dat un litru de cafea dulce-foc să beau. Aveam vreo 12 ani. Făcea ea o cercetare, își dorea să afle dacă într-adevăr cafeaua te ține treaz și atunci când îți e, de fapt, somn. La mine nu a ținut, am băut litrul de cafea, iar după 2-3 ore am dormit buștean, dar gustul îl mai simt și acum. De atunci am băut foarte rar cafea, vreo 10 în toată viața. De acum însă, e obligație de serviciu să beau cafea pentru că moderez rubrica Poveste la cafea, la Radio Napoca FM.

Numele nu i l-am dat eu, dar, recunosc, Alin a surprins ceea ce ne-am dorit, deși nu m-a nimerit cu cafeaua. Ideea rubricii este să invervievez personalități și oameni cunoscuți din Cluj și de la nivel național într-un mod relaxat. Așa, ca la cafea.

Marian Ralea

La prima ediție, a fost invitat Marian Râlea. Magicianul. Actorul. Îl urmăream în fiecare săptămână când eram mică. Acum, când eu sunt mare, iar el și mai și, a acceptat să-mi vorbească despre viața lui, despre regrete și bucurii, despre vise și împliniri. Știe să pună gresie și faianță, iar în liceu și facultate obișnuia să obțină bani din aceste activități și din …zugrăvit. Spune că e un optimist săgetătător care nu are timp liber.

Mi-am făcut o cafea, m-am așezat confortabil, l-am sunat (e în București zilele astea) și l-am întrebat cum e viața lui. Interviul îl poți asculta aici:

O zi la Castel. Așteptându-l pe Rege

E foarte greu să nu te întrebi „”Ce-ar fi fost dacă?” Nu vom afla niciodată răspunsul la întrebarea asta, indiferent că e vorba despre o decizie minoră care ne afectează doar pe noi sau una care produce efecte la nivel național/mondial. Putem doar să presupunem și să ne dăm cu părerea și poate de-asta ne e uneori teamă să luăm decizii, de parcă neluarea unei decizii nu ar fi, de fapt, tot o decizie.

Ce-ar fi fost facă acum exact 67 de ani Regele Mihai nu ar fi abdicat? În 30 decembrie, Regele, forțat de comuniști și de aliații acestora, renunța la tron. Cum fi fost dacă azi România era monarhie? Cum ar fi arătat clasa politică, instituțiile statului, cum am fi fost noi? Cum ar fi arătat România fără comunism și fără Ceaușescu? Se putea împotrivi Regele cu adevărat?

În urmă cu câteva zile, în Ajun de Crăciun, am făcut o vizită la Castelul regal de la Săvârșin, acolo unde știam că familia regală petrece uneori sărbătorile de iarnă.

Castelul_Regal_de_la_Savarsin

Am aflat cu câteva zile înainte de Crăciun, de la reprezentanții Casei Regale, că Regele va primi Dubașii din localitate și am vrut să profit de ocazie să îl întâlnesc.

dubasii

Dubașii au venit, i-au primit principesa Margareta și principele Radu Duda, însă Regele și Regina nu au apărut. Am aflat mai apoi că, din păcate, anul acesta Regele și Regina nu petrec sărbătorile aici.

colindam casa regala

Reporteri, cameramani, oameni ai locului și câțiva curioși, printre care și eu, au aterizat din altă lume în locul unde timpul parcă stă în loc. Parcă pășești în altă dimensiune, oamenii vorbesc mai rar și cu respect, știu că Regele trece pe aici. Respectul – una dintre calitățile pe care așa de rar o mai observ la cei din jur – îi judecăm pe medici că vor doar mită, îi judecăm pe politicieni, că-și doresc doar să căpătuiască, îi judecăm pe jurnaliști: vor doar să manipuleze – și lista poate continua la nesfârșit. Într-o astfel de lume, în care ne judecăm și ne reproșăm mereu ceva, câteva ore într-un loc în care simți respectul și solemnitatea de la poartă, în care se pare că nimeni nu-i judecă pe ceilalți, sunt o comoară. Ascunsă bine și scoasă la vedere rar, tot mai rar.