Croșeta ciorapi de lână pentru iarnă, trebăluia mereu prin casă ori prin curte și țin minte și acum cât îi mai plăcea să adune apă de ploaie în tot felul de butoaie mai mari și mai mici. Nici aur dacă ar fi căzut din cer nu ar fi fost așa de atentă. Bunica mea s-a născut în 20 martie, iar pentru mine ziua asta nu poate să fie nici a fericirii, cum a decis ONU, nici a eclipsei parțiale, cum a apărut azi în presă. E ziua bunicii, 20 martie.
Îi plăceau teribil gogoșile, deși nu avea voie să le mănânce, zicea “jumătatea lui 7” în loc de 6 jumate (iar asta mă inducea mereu în eroare) și era mereu acolo, în același loc. Până într-o zi, aproape de ziua ei, când a plecat. De atunci nu mai am ciorapi croșetați și merg să-i duc flori într-un loc pe care nu-l pot numi “la bunica”. Nu merg des, dar în mintea mea e aproape mereu. Și știu că e aici pentru că uneori îmi vin vorbe de-ale ei în minte, iar ciorapii de lână, oricând și oriunde i-aș vedea, mă duc cu gândul la ea. Mai bine de 20 de ani din viață am văzut-o aproape constant înconjurată de ghemotoace și de andrele.
Îmi amintesc și acum cum se primenea ea pentru piața de miercuri și cum de obicei eram și eu dusă la “evenimentul săptămânii”, unde nu aveam răbdare până când târguia pui vii, cartofi și alte produse. Avea baticul de stat în casă și baticul special pentru “evenimente”, adică pentru mers la piață. Țin minte că într-una din zile m-a pus să o rujez, să vadă cum îi stă cu batic și cu ruj. Ne-am prăpădit de râs, iar bunica a conchis: “Cine le-o mai inventat? Oare se mai duce acuma sau rămân așa, să râdă toți de mine, babă rujată?”
M-a crescut și m-a obișnuit cu câteva obiceiuri pe care acum îmi dau seama că le aplic involuntar și cred că de la ea mi se trag: nu bârfi, nu te interesa de alții ce și cum fac la ei acasă și fă-ți munca bine, oricare ar fi ea.
Nu înțeleg de ce nu există o zi a bunicilor (sau există și nu știu eu?). Uneori sunt la fel de importanți ca și părinții. Pentru mine, 20 martie este ziua bunicii. Ziua ei este și rămâne 20 martie, orice s-ar întâmpla.
Despre oameni și proiecte mișto 