De ce nu cântă Loredana Groza la duș. Vezi aici detaliul care nu te va ȘOCA nici în o mie de ani

Cânt la duș, deși nu am niciun gram de talent la cântat. Încerc să nu fac asta, mai ales pentru vecini, care nu au nicio vină, dar nu prea reușesc.

Loredana Groza nu cântă însă la duș și nici nu e o devoratoare de muzică -asta mi-a spus la Poveste la cafea, rubrica pe care o realizez la Napoca FM. Preferă liniștea, atunci când nu lucrează la vreun album.

Paparazzi sunt pe urmele ei, abia așteaptă să o prindă nemachiată (e plin de titluri de genul “vezi aici poze cu Loredana FĂRĂ MACHIAJ”) sau ieșind din vreun club la braț cu vreun tânăr misterios (“CINE e tânărul MISTERIOS, Loredana?”). Loredana spune că nu citește tabloide, așa că nu o afectează ce scriu unii și alții. N-am înțeles niciodată de ce ar putea cineva să își piardă timpul limitat și atât de prețios căutând bârfe și citindu-le, dar asta e natura umană, mi s-a spus, așa că nu mai caut explicații. Totul e șocant (scris cu majuscule), incredibil și nemaivăzut. Aici e fără șoc și groază.

Eu nu m-am cocoțat în copac să o filmez de după perdea, am invitat-o la o cafea și am vorbit cu Lori despre schimbări, paparazzi, lectură, fițe de vedetă, muncă, bârfe și muzică. Nu vă va șoca nimic din interviu (sper), pentru că suntem tot mai greu de șocat, de când tabloidele încearcă să ne șocheze la fiecare pagină.

Am aflat și cum își bea Loredana cafeaua, ca să știți cum s-o pregătiți în cazul în care vreți să o invitați și voi la o cafea, cândva. Puteți asculta aici o parte din interviul neșocant:

Duminică, 1 martie, Loredana cântă la Cluj.

În fiecare zi de vineri, la Napoca FM îmi beau cafeaua (pe care de regulă nu o beau) cu un om pe care îl cunoașteți, iar eu vă invit să îl descoperiți într-un mod neoficial, la cafea.

Advertisements

Atunci când cafeaua devine obligație de serviciu

Nu beau cafea. Nu-mi place gustul. Dar de-acum e musai, ca de voie bună. E obligație de serviciu.

Poate nu beau cafea pentru că am încă o sechelă rămasă din copilărie, când soră-mea, mai mare cu 6 ani decât mine, mi-a dat un litru de cafea dulce-foc să beau. Aveam vreo 12 ani. Făcea ea o cercetare, își dorea să afle dacă într-adevăr cafeaua te ține treaz și atunci când îți e, de fapt, somn. La mine nu a ținut, am băut litrul de cafea, iar după 2-3 ore am dormit buștean, dar gustul îl mai simt și acum. De atunci am băut foarte rar cafea, vreo 10 în toată viața. De acum însă, e obligație de serviciu să beau cafea pentru că moderez rubrica Poveste la cafea, la Radio Napoca FM.

Numele nu i l-am dat eu, dar, recunosc, Alin a surprins ceea ce ne-am dorit, deși nu m-a nimerit cu cafeaua. Ideea rubricii este să invervievez personalități și oameni cunoscuți din Cluj și de la nivel național într-un mod relaxat. Așa, ca la cafea.

Marian Ralea

La prima ediție, a fost invitat Marian Râlea. Magicianul. Actorul. Îl urmăream în fiecare săptămână când eram mică. Acum, când eu sunt mare, iar el și mai și, a acceptat să-mi vorbească despre viața lui, despre regrete și bucurii, despre vise și împliniri. Știe să pună gresie și faianță, iar în liceu și facultate obișnuia să obțină bani din aceste activități și din …zugrăvit. Spune că e un optimist săgetătător care nu are timp liber.

Mi-am făcut o cafea, m-am așezat confortabil, l-am sunat (e în București zilele astea) și l-am întrebat cum e viața lui. Interviul îl poți asculta aici:

Dragoste cu năbădăi: eu și radioul

Fascinație, curiozitate, emoție, exasperare, pasiune: sunt câteva dintre stările prin care am trecut în ultimii 10 ani, de când am intrat pentru prima dată într-un studio de radio. Și nu prea am mai ieșit, decât pentru perioade foarte, foarte scurte de timp. Mă atrăgea ca un magnet. Nu știu dacă vom rămâne pe veci împreună, dar e o poveste frumoasă, pe care o trăiesc deocamdată în fiecare zi.

Eram o fetișcană timidă și ușor introvertită, radioul m-a transformat într-o tânără care nu se teme se întrebe ori să răspundă, care are încredere în ea chiar și când îi are în față pe cei mai importanți oameni ai țării, care învață tot timpul și care are tot mai rar certitudini și tot mai des întrebări. Am descoperit că nu contează doar ce spui, ci și cum o faci. Deseori chiar asta face diferența.

Cu microfonul nu a fost dragoste la prima vedere. Din contră. Cred că nu i-am plăcut prea mult la început, iar el mă intimida. Avea prea mare încredere în el, prea era șeful, iar eu…mica subordonată a cărei voce abia se făcea auzită.

Țin minte și acum când mi-am auzit prima dată vocea înregistrată. Nu-mi plăcea. Radioul nu părea să-mi fie prieten, era caricaturistul meu, nu Photoshop-ul care mă salvează. Chiar îmi displăcea să mă aud vorbind în căști sau pe o înregistrare. Și-apoi mama…care nu m-a recunoscut la radio și-mi spunea că au prezentat-o pe o colegă drept Corina Brândușan. „Sunt mama ta, dacă erai tu, te recunoșteam”. Acum știe dacă sunt veselă sau tristă, simte când sunt răcită și când îmi vine să râd pentru că un coleg a zis un banc fix înainte de știri și nu ne putem niciunul opri din râs…și e fix. Și intru la știri și mă chinui să-mi cobor colțurile gurii pentru că microfonul simte zâmbetul, râsul, tristețea, nervozitatea. Și le transmite mai departe.

Au fost ore de citit cu creionul în gură, înregistrări pe vechiul casetofon, mii de știri citite și pe care nu le-a auzit nimeni în afară de mine, sute de invitați și provocări în fiecare zi. Acum e pasiune, loc de muncă și prieten.

Am trecut prin mai multe posturi: Radio 21, Radio Transilvania, Radio Cluj, Radio Impuls, Radio Napoca FM. Fiecare etapă m-a consolidat, m-a făcut să vreau mai mult și m-a învățat multe, cu bune și cu ele. Multe bune, multe rele. Și multe lecții pe care sunt fericită că le-am trăit.

Azi, în 13 februarie, este Ziua Mondială a Radioului. La mulți ani, drag prieten, la mulți ani, colegi radiofoniști din FM, AM și online!

Cum mi-a sărit muștarul la Slană Fest

Mi-a sărit muștarul azi, rău de tot! Mă pregătesc să redactez o știre despre Slană Fest: eveniment fain, numai când scriu îmi lasă gura apă, și mă gândesc dacă pot să ajung în weekend, mai ales că anul trecut nu am fost.

Până aici, totul arată bine. Mai rău e când deschid afișul și văd limba română măcelărită mai ceva ca porcul din care a ieșit slănina.

iti premiem

Scopul acestei postări nu e să arăt că liniuțele apar și dispar când nu e cazul – știm asta de mulți ani. Scopul e să trag un semnal de alarmă: oameni buni, voi faceți un eveniment în care investiți timp și bani, e mare păcat să faceți greșeli atât de amatoricești. Și care pot fi identificate și corectate atât de ușor.

Așadar, decid să fac un anunț public: am făcut corectură și editare de carte anii trecuți, de acum mă ofer să corectez/editez afișe. Într-o carte sau în afișe e inadmisibil să apară astfel de greșeli (deși am o listă cu zeci de cărți în care cratimele și literele apar unde te aștepți mai puțin). Da, sunt fixistă, dar și oamenii fixiști ar mânca o slănină bună cu ceapă!

Parchetarul-VIP

Unii oameni se comportă ca vedetele, chiar dacă n-au nicio treabă cu ele. E vorba despre acei oameni care nu-ți răspund la mailuri cu săptămânile, cei pe care îi suni și nu se lasă găsiți. Au numărul tău salvat, știu că îi suni, dar nu le pasă. Așa e parchetarul meu, omul care mi-a pus pachetul în apartament. Îl sun de peste 3 luni. Nu răspunde. Îi scriu mesaje. Nu răspunde. Mailuri. Crezi că răspunde? Cred că asta e o strategie de PR sau ceva de genul ăsta.

Totul e relativ în viață. Dacă ai ajuns la cel mai important om din țară și crezi că le poți face pe toate, te înșeli. Dacă îți răspunde președintele la mesaj, nu înseamnă că o va face și parchetarul. Aici tehnicile jurnalistice nu țin, purtătorii de cuvânt nu ajută. Numărul de telefon al parchetarului e mult mai ușor de obținut, dar nici nu te ajută cu ceva. Concluzia: prefer să intervievez președinți, primari, parlamentari, șefi de firme, decât parchetari. Sunt mult mai ușor de găsit, de convins și e infinit mai ușor să vorbești și să te întâlnești cu ei.

Update: am aflat pe surse că parchetarul meu trăiește. Acum să vedem cum pot ajung să și VORBESC cu el. Și, mai mult, să-l conving să vină să repare ce-a făcut prost. Asta da provocare! Ține-mi pumnii.