Încredere

Mi-e frică de momentul în care nu mai avem încredere unii în alții, în care nu vom mai inspira încredere și în care nici nu mai știm ce înseamnă acest cuvânt pentru că l-am auzit prea rar și când s-a întâmplat, deznodământul a fost nefericit.

Continue reading

Avem ceea ce tolerăm #colectiv

Nu. Nu putem înțelege. Nu avem cum să înțelegem ce simte un tată care își recunoaște fiica de 16 ani după cizmele pe care le purta în acea zi din unicul motiv că altceva nu poate recunoaște din iubita lui fiică. Argumentul că ești părinte nu te poate transpune în papucii lui.

Nu. Nu putem simți ce simt cei care și-au pierdut prieteni, rude sau oameni dragi. Nu avem cum.

Nu avem cum să simțim durerea, revolta, neliniștea și neputința celor care de câteva zile sunt în spital și despre care vorbim toți, iar unii îi cunoaștem. Nu putem să ne punem în pielea celor care se întreabă cum va arăta viața lor de acum înainte. Sau dacă vor mai avea o viață. Putem însă să fim empatici și să încercăm să le înțelegem suferința, să o respectăm în liniște.

Continue reading