2019

2019 a fost cel mai greu an din viața mea. Cel mai plin de provocări. Cu cele mai multe incertitudini, cu cele mai grele încercări de până acum. Sper să nu vină vreodată un an care să-l întreacă.

Am început anul cu tot felul de probleme de sănătate. Îl închei cu plecarea dintre noi a unui om drag și foarte apropiat din familie pe care tare l-am iubit mult, pe care am încercat să-l ajut mai mult decât a vrut el să se ajute. Am umblat prin spitale, am dormit mai puțin decât mi-aș fi închipuit că e posibil, am fost stresată și agitată din o mie de motive, am fost deseori sleită de puteri, alteori epuizată.

Am plâns, iar uneori am crezut că nu o să mai pot să râd cu aceeași poftă cu care o făceam acum un an-doi-trei. Dar nu e așa, pot să râd chiar mai cu poftă, tocmai pentru că-mi apreciez și mai tare viața, oamenii, experiențele.

2019 e anul în care am învățat.

Am învățat cu adevărat cum să am grijă de mine și de cei pe care-i iubesc.

Am învățat să fiu eficientă într-o oră cât într-o zi.

Am învățat să găsesc soluții în contratimp și să le mai și aplic.

Am învățat să iert cu adevărat.

Am învățat să am răbdare.

Am învățat să-i las pe cei de lângă mine să greșească, pentru că e modul în care ei învață.

Am învățat să fiu mai atentă la mine, la subconștient și la psihic.

Am învățat să nu fiu așa dură cu mine, că până și eu sunt om. :))

Nu e vina bietului 2019 că pentru mine a fost un an horror. Poate că nu e nici măcar vina mea. Dar mă bucur că se termină mintenaș anul ăsta.

Simt că 2020 va fi un an bun, chiar foarte bun.

2019, ai fost greu, dar îți mulțumesc pentru lecții. Sunt recunoscătoare că le-am trăit deși, fie vorba între noi, nu m-aș fi supărat dacă erai un pic-un pic mai blând.

2020, te aștept! 🙂

25 de lucruri pe care le-am învățat în primele 5 luni de când sunt mamă

Am citit azi o știre care spune că azi e Ziua Mamei. Da, e adevărat, avem sărbători cu tona, dar chiar cred că mamele merită o zi a lor. Și o statuie, dar asta e altă poveste. :))

Sunt mamă de 5 luni și jumătate. Mai exact, din 14 noiembrie 2018. La ora 12:44 a venit pe lume Maria. Un pic înainte de termen și cu oareșce complicații, dar cu bine și sănătoasă.

Azi, de Ziua Mamei, am enumerat, în timp ce o culcam pe Maria, lucrurile pe care le-am învățat în astea 5 luni și jumătate. Și-am zis că le scriu aici. Poate o să le citească și ea într-o zi.

10 lucruri pe care le-am învățat din voluntariat

Eram timidă nevoie mare, mă ascundeam în ultima bancă și eram cea mai fericită dacă nimeni nu mă remarca. Și eram fericită destul de des pe tema asta. 🙂

Studiam la Liceul Nicolae Bălcescu din Cluj și habar nu aveam ce vreau să fac cu viața mea, ce vreau să fiu când o să fiu “mare”. Știam că-mi plac poveștile, că-mi place să-i ajut pe alții, îmi plăcea enorm să scriu și să citesc. Și să descopăr. În rest, pauză.

Majoritatea colegilor se pregăteau pentru Medicină (eram la specializarea Științe ale Naturii) așa că timp de 4 ani am mâncat pe pâine Biologie, Chimie, dar și prea multă (pentru gusturile mele) Fizică și Mate. Eu abia așteptam orele de Română, Engleză, Franceză – erau și destul de puține.

Profesoara de engleză din liceu – Oltea Williams – m-a inspirat să merg pe drumul comunicării. A văzut ea ceva acolo, ascuns într-o fată timidă și speriată. Nu i-am spus asta niciodată, dar îi datorez destul de mult din ceea ce sunt azi. Dacă nu era ea, poate mergeam pe alt drum…cine știe pe care?

După liceu am dat admitere la două specializări – Științe Politice și Jurnalism. Mă gândeam că prin politică aș avea pârghii să-i ajut pe alții, dar vedeam și multă mizerie și mult nepotism. În jurnalism vedeam poveștile pe care le pot face cunoscute lumii, oamenii și inițiativele mișto pe care le pot promova. Am intrat la ambele, așa că am ales Jurna. Instinctiv.

De-aici a început povestea voluntariatului în viața mea. O poveste care continuă și azi.

Pășeam prima dată pe ușa unui studio de radio ca voluntar. O colegă de facultate deja lucra aici și m-am rugat de ea să mă primească în practică. Știm că fără practică n-am nicio șansă în lume. Așa că mi-am propus să voluntariez cât mai mult. Stăteam uneori 4 ore, alteori 8 sau 10. De cele mai multe ori mă trimiteau acasă când se închidea redacția.

Apoi m-am angajat și timp de voluntariat consideram că nu mai am. Și credeam pe atunci că dacă ai un job nu mai are rost să voluntariezi. Că deja ai experiență. Da, credeam atunci că voluntariatul e pentru cei fără experiență.

Într-o zi, pe când eram încă om de radio, am simțit nevoia de altceva. De implicare, contribuție, creștere.

Urmăream de la distanță JCI Cluj și mi se părea locul potrivit pentru mine. Voluntariat, leadership, management, implicare erau cuvinte la care rezonam. Am intrat în JCI Cluj și am descoperit oameni maturi care voluntariază, învață, ajută și cresc continuu. Deși am mai voluntariat și-n trecut, în JCI Cluj “trăiesc” voluntariatul în forma pură. Am fost, pe rând, membru aspirant, membru full, vicepreședinte, președinte, sfătuitor și consilier.

Au mai trecut vreo doi ani și am ajuns să lucrez la Fapte, iar aici am interacționat cu sute de voluntari an de an. Unii ne erau aproape la Jazz in the Park, alții la Târgul de Cariere, unii veneau la Zilele Nordului, iar o parte dintre ei – peste tot. Mă bucur să-i văd cum se dezvoltă (și) prin implicarea în proiectele noastre.

Am întâlnit, în ultimii ani, cinci afirmații când vine vorba despre voluntariat.

1. Voluntariatul e pentru studenți, pentru cei fără experiență.
2. Voluntariatul e muncă pe gratis. Faci muncă de jos, nu câștigi nimic, pierzi timp.
3. Voluntariatul e doar o hârtie care nu valorează nimic.
4. Mai bine mă angajez vânzător într-un magazin alimentar, învăț mai multe decât ca voluntar.
5. Voluntarul nu învață nimic care să-l ajute concret în viitor.

Eu le consider false. Dar depinde mult și ce-ți asumi ca voluntar. Mă gândesc la experiențele mele și la cât de multe am învățat din voluntariat.

Mă gândesc la sutele de voluntari cu care am interacționat anual și care cresc într-un mod accelerat. Îmi amintesc de companiile de la TdC care îi întrenau mereu pe candidații entry level dacă au făcut voluntariat.

Din voluntariat am învățat enorm.

1. În primul rând, să fiu responsabilă, cu picioarele pe pământ.
2. Să fac ce spun și să fiu de încredere. Dacă am promis că merg de la 9, așa să fie. Chiar dacă e voluntariat. Să fiu matură.
3. Să lucrez în echipă. Și să mă corelez cu acea echipă.
4. Să fiu altruistă, empatică și să-mi ajut colegii.
5. Să am mai mare încredere în mine. Că pot. Dar și să-mi asum eșecul, să nu dau vina pe alții.
6. Să organizez, să fac mereu follow up și să conduc un proiect, o organizație, o echipă.
7. Să fiu atentă la colegi și la feedback-urile pe care le dau.
8. Să fiu asertivă. Să zic ce simt, chiar dacă uneori e dur, neplăcut.
9. Să am mai mult curaj. Să țintesc sus, chiar dacă uneori șansele tind spre zero.
10. Să nu-mi fie teamă de schimbări majore. De acolo vin adevăratele salturi.

Pe mine voluntariatul m-a schimbat. M-a transformat dintr-o fată timidă care se ascundea în ultima bancă într-o persoană cu încredere în ea, care iese în față, știe ce vrea și obține mai mereu ce-și dorește. Mai are și persoana de azi muuulte lecții de învățat despre ea și despre alții. Le primește (și) din voluntariat.

Partea bună dintr-o veste proastă

O vorbă din bătrâni spune că în orice rău e și-un bine. Nu prea am crezut în vorba asta deși, la drept vorbind, sunt o optimistă incurabilă. De fapt, de multe ori refuzam să văd răul, nu binele din fiecare rău.

De miercuri m-a lovit o răceală urâțică. Atât de urâtă încât n-am putut ajunge la Leadership Academy (23-26 noiembrie), eveniment JCI România pentru care îmi luasem două zile libere + zilele de weekend și care, din fericire, nu se suprapunea cu niciun alt eveniment. Răceala s-a suprapus la fix și, mai mult, a venit încăpățânată și hotărâtă să-mi facă program exclusiv. Nu părea că va da înapoi prea curând.

5 lucruri pe care le-am învățat în 2016

2016, ai fost cel mai bun. Cel mai bun an al meu de până acum. Stai liniștit, că-mi propun să schimb asta peste un an și să nu te las prea mult să te bucuri de supremația asta, așa că nu ți-o lua în cap. Ok, poți să ți-o iei azi, că e prima ta zi liberă și poate ai chef să bei o bere și să te bucuri.

Acum că ai plecat, aș vrea să-ți spun pe scurt ce am înțeles din tot ce mi-ai oferit anul ăsta: oportunități, șanse, oameni, idei, provocări, reușite și eșecuri. De fapt, tu ai fost cadrul în care ele s-au petrecut, mi le-ai scos în cale și mi-ai zis: “Hei, Corina, iată ce avem noi aici! Te bagi?” M-am băgat și nu regret.

Rezoluția pentru 2017: ordine în dulap

Văd că e trendy să-ți faci rezoluții pentru noul an. N-o să vă ascund că am și eu vreo 15 chestii pe care mi le propun pentru 2017 și care sper din suflet să prindă viață la anul. La cum a fost 2016, am toate motivele să cred că va ieși totul excelent. Dar hai să revenim la rezoluția pe care o împărtășesc aici cu voi.

Ordine în dulap. În dressing, mai bine zis. Locul unde-mi depozitez hainele a fost și încă mai este un adevărat haos. Na, că am zis-o! O recunosc public. Deși reușesc să-mi țin ordonată viața din aproape toate punctele de vedere, când vine vorba despre haine (și uneori de laptop), lucrurile scapă de sub control. Pur și simplu mă transform. Am încercat toate variantele să mă educ: când eram mică îmi scotea mama hainele din dulap și le arunca în mijlocul camerei,tocmai ca să mi le ordonez. De 2-3 ori pe lună sau mai des. Le aranjam, iar după 3-4 zile (poate o săptămână), nebunia reapărea. Și partea proastă e că nici nu-mi dădeam seama cum Dumnezeu ajung hainele alea amestecate, aruncate, dezordonate. Parcă altcineva le-ar fi aruncat acolo, nu eu, cu mânuța mea le-am pus în halul ăla. Asta se întâmplă de vreo 20 de ani. Nicio îmbunătățire.

De ce votez. Și de ce cred că ar trebui să votezi și tu

Nu-mi place să-mi aleagă alții filmul la care mă uit (în 7 cazuri din 10 probabil aș ieși din sală sau n-aș intra în ea), prefer să aleg eu ce haine port și ce mâncare îmi cumpăr. Prefer să-mi aleg eu cariera și nu să mă aleagă ea pe mine. Sau, și mai rău, s-o aleagă altul în locul meu. Prefer să aleg eu țara în care trăiesc, căci oportunitățile sunt nenumărate. Și prefer să aleg + să decid (și) eu cine e potrivit să conducă țara asta în locul altora care habar nu am pe ce criterii aleg unde pun ștampila.

Un suflet

Te întrebi vreodată cum ar fi fost viața ta dacă te nășteai în altă țară, în altă epocă, dacă aveai mai mulți frați sau dacă nu aveai norocul să te naști într-o familie frumoasă și funcțională? Când fac acest exercițiu îmi dau seama că am extrem de multe motive să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce am. Am primit de-a gata, fără să merit în vreun fel, părinții, țara, orașul în care m-am născut. Cu bune și cu rele. Toate.

O poveste cu fum de la 17 ani

M-am bucurat. M-am bucurat azi când am aflat că Parlamentul a adoptat legea care interzice fumatul în spațiile publice închise. Sigur, mie îmi e ușor să mă bucur, nu fumez și nici nu am de gând să mă apuc.

Am fumat un singur pachet de țigări. Nu azi sau ieri, ci de când mă știu și până azi. Aveam 17 ani și lucram ca barman. Pe locul unde e acum Kaufland în Mănăștur, în Cluj-Napoca, exista un bar (sau cârciumă, dacă vreți să vă faceți o imagine mai corectă asupra locului). Două luni am dus rachiu, bere la halbă stropită cu coniac, vodkă și alte licori clienților care deseori plecau pe multe cărări.

E oficial! Sunt omul Faptelor de PR: jazz și cariere

V-am spus aici că încep o nouă aventură. Aventura mea se numește Fapte, iar mai concret sunt noul PR Manager Jazz in the Park și Târgul de Cariere.

Nu am căutat schimbarea asta, a apărut pur și simplu și mi-am zis că vorbim despre proiecte prea faine ca să le las să „scape”. Oricum, de ceva vreme îmi puneam întrebări de genul What’s next? Prin urmare, mă voi implica trup și suflet în cele două proiecte (și cele ce vor veni de acum înainte). În fond, de oameni înfăptuitori avem nevoie, de vorbe e lumea asta plină…