M-am îndrăgostit. E negresă și cântă minunat

M-am îndrăgostit. În seara asta. Căutam pe internet informații despre Milano – oraș spre care pornesc mâine – și am dat găsit mai multe evenimente care vor avea loc de Revelion la Milano.

În Piazza Duomo vor cânta mai mulți artiști, printre care și ea: Angelique Kidjo. A câștigat două premii Grammy (2008 și 2015) și și-a început anul cântând la prima ședință ONU. Acolo a reușit să-i facă să cânte până și pe cei mai cunoscuți lideri ai lumii. Va încheia anul la Milano, la fel ca și mine, și abia aștept s-o ascult live. Aici e fragmentul de la ședința ONU:

Anul acesta, când a primit premiul Grammy a spus că dedică premiul tuturor femeilor din Africa. “For me, music is the weapon of peace.” N-ar fi rău dacă am transforma afirmația în sloganul anului 2016. 🙂

angelique

Advertisements

Marți, înainte de Crăciun

Am văzut zilele trecute cozi uriașe în magazine, mai ales în supermarketuri, pe care le-am evitat cât am putut. Nici la magazinul de la colțul blocului nu era mai bine. Au fost străzi blocate din cauza numărului mare de mașini – circula pe Facebook o poză din Cluj cu o coadă de la Calvaria până la Polus. Toată lumea pare să fie la cumpărături. Mâncare, cadouri, brazi. Fiecare om pare să caute ceva și toți transmit cumva o teamă că ar putea să nu găsească obiectul fără de care Crăciunul nu e… Crăciun. Înghesuială, agitație, nervi.

Continue reading

O poveste cu fum de la 17 ani

M-am bucurat. M-am bucurat azi când am aflat că Parlamentul a adoptat legea care interzice fumatul în spațiile publice închise. Sigur, mie îmi e ușor să mă bucur, nu fumez și nici nu am de gând să mă apuc.

Am fumat un singur pachet de țigări. Nu azi sau ieri, ci de când mă știu și până azi. Aveam 17 ani și lucram ca barman. Pe locul unde e acum Kaufland în Mănăștur, în Cluj-Napoca, exista un bar (sau cârciumă, dacă vreți să vă faceți o imagine mai corectă asupra locului). Două luni am dus rachiu, bere la halbă stropită cu coniac, vodkă și alte licori clienților care deseori plecau pe multe cărări.

Continue reading

ShoeBox sau supriza din cutia de pantofi

Anul acesta am intrat, pentru prima dată, în campania ShoeBox. Auzisem de mult timp de campanie, l-am cunoscut și îndrăgit pe inițiator, Valentin Vesa, dar cumva nu s-a potrivit până acum să mă implic.

Gândul că un copil care nu primește de obicei niciun cadou de Crăciun are șansa, prin campania aceasta, să vadă că s-a gândit cineva la el și să primească un dar m-a mobilizat să-i fac și pe alții să se implice. Noi pur și simplu nu ne imaginăm cum e posibil să nu primești nimic de Crăciun, dar mulți copii știu cum e. În fiecare an.

Continue reading

Bucurie culturală

Vestea că orașul pe care-l iubesc a intrat în finala competiției pentru Capitala Europeană Culturală 2021 m-a făcut să sar de pe scaun, azi, la birou. Nu am avut răbdare să aștept să dea site-urile de știri vestea, așa că am găsit o transmisie în timp real și am urmărit din birou, în timp ce unii colegi erau chiar la conferința la care se anunțau finaliștii, la București. Am adunat colegii rămași la Cluj în birou, am făcut pronosticuri din care Clujul făcea parte în mod evident și am tremurat de emoții. La propriu. Ne gândeam noi că nu are cum să lipsească Clujul din lista scurtă, dar emoții tot aveam. Parcă dădea copilului nostru bacalaureatul.

Continue reading

Și, de fapt, tu ce faci la serviciu? Dilemele părinților care încearcă să înțeleagă ce e marketingul și PR-ul

Era o vreme când părinții mei știau cu ce se ocupă mezina lor: era elevă, studentă, masterandă ori jurnalistă. Au înțeles ușor și perioada în care făceam vânzări și cea în care lucream în editare de carte. Înțelegeau ei că merg la tot felul de conferințe de presă, proteste, simpozioane, lansări, puneam întrebări și, de regulă, primeam și răspunsuri. Rezultatul muncii mele era, în cele mai multe cazuri, disponibil în scris sau audio: în ziar, în cărți sau la radio.

Problemele pentru părinții mei au apărut în momentul în care am decis, în august 2015,

Continue reading

De ce iubim ziua de luni

Ziua de luni pare a fi cea mai urâtă zi din săptămână, cel puțin dacă e să analizăm ce se spune/scrie despre ea. La o căutare pe Google, biata zi nu se bucură de o imagine prea bună. Până și Jerry o urăște…

despre luni

Totuși, de ce nu ne place ziua de luni? Oare suntem leneși, am sta mereu acasă fără să muncim și de-asta ne plângem “Ufff, iar e luni!”? Gândește-te la asta când spui cu groază că mâine e luni. Nu-ți place ceea ce faci? Schimbă!

Te provoc să-mi spui de ce IUBEȘTI ziua de luni. Iaca, asta provocare!

 

Încep eu:

Îmi plac începuturile, am un loc de muncă pe care-l iubesc, am colegi faini și oportunitățile curg la tot pasul: profesional și personal. În zilele de luni stăm un pic mai mult la cafea și eu, personal, fac planificări pentru săptămâna care începe. După două zile de relaxare, e exact ce am nevoie să mă mobilizez. Aplicat pe săptămâna asta, am niște întâlniri la care aștept să particip și Gala de Crăciun JCI Cluj  de prezentat.

Nu mai e mult până luni, așa că mâine dimineață spune:

monday