Gafe de campanie: candidați la prezidențiale după gratii

Afișele electorale ne-au cotropit. Sunt peste tot, mai ales dacă faci un drum de câteva sute de kilometri ai ocazia să vezi multe fețe zâmbitoare, unele mai crispate, altele mai naturale, după caz. Toți sunt veseli și sunt la dispoziția ta, deocamdată cel puțin.

În stațiunea Bușteni mă plimb agale pe pasarelele suspendate din oraș. Chiar îmi plac, nu trebuie să mă rog să oprească șoferii la trecerea de pietoni, sunt pe cont propriu. Sus, la înălțime, e plin de afișe electorale. Aici sunt Ponta și Udrea, mai încolo cred că îl pot zări pe Iohannis. Urc pe pasarelă și îi văd pe candidați în afișele electorale, doar că sunt…după gratii.

Oare cei care s-au ocupat de campania celor doi chiar nu și-au dat seama că simpla alăturare a unor fețe de candidați în spatele unor gratii nu dă bine chiar deloc? Pe Udrea și pe Ponta i-am observat eu, dar cred că mai erau și alții, în aceeași ipostază. Oricum românii tind să-i asocieze pe oamenii politici cu niște oameni corupți, uneori pe bună dreptate, așadar alăturarea chiar e nefericită.

În încheiere, vă amintesc că duminică avem program, mergem la vot cu toții, așa e? Leo Burnett România a făcut o campanie inedită pentru a-i mobiliza pe români să voteze.

Despre atacuri, jigniri și solidaritate. Lecție de la BBC și Reuters

A fost nevoie să vină la Cluj o jurnalistă de la BBC, care e și trainer Reuters, ca să-mi dau seama că totuși oamenii de lângă mine văd, condamnă și au opinii, chiar dacă tac și se prefac că nu s-a întâmplat nimic (mulți dintre ei). Cu atât mai grav.

Pe scurt: la începutul anului a apărut un articol jignitor într-un ziar din Cluj la adresa mea în care sunt făcută în toate felurile (mă iertați, nu voi enumera aici, mi-a fost suficient să citesc articolul o dată și mă tem că nu am reținut chiar toate apelativele). Nu au vorbit niciodată cu jurnalista BBC, nu ne cunoaștem, nici măcar la acea întâlnire nu am fost. Și totuși ea a simțit nevoia să discute despre “cazul Corina Brândușan”.

Da, am greșit și eu enorm. Am avut tupeul să vorbesc cu Raed Arafat, pe care l-am întrebat dacă sunt adevărate acuzațiile care îi erau aduse în acel ziar. De aici și până la a fi târâtă prin toate lăturile pământului a fost doar un pas: am fost redusă, în text, la condiția de bijboacă, vagin și multe alte asemenea. În mare parte jigniri brutale, dar și unele referiri la activitatea mea profesională. În toate cazurile, numai de bine.

Jurnalista BBC, Fiona Anderson, a declarat la o întâlnire cu presa (a susţinut un curs inclus într-un proiect finanţat cu fonduri europene, despre discriminarea femeii), că e dezgustată de limbajul folosit în articol, dar și de lipsa de solidaritate din breaslă.

E păcat că mereu trebuie să vină străinii să ne atragă atenția să nu mai adunăm mizeria sub covor. Și eu sunt dezgustată, și nu doar pentru că despre mine a fost vorba, ci pentru că reprezint breasla și nu mai știu ce să le răspund celor care îmi spun că presa e infectă, murdară, numai pe interes, șantajistă, mânjită. Chiar nu știu ce să le zic. Le spun că nu peste tot e așa, dar o spun cu mai puțină convingere decât până acum.

Vă las să citiți articolul apărut azi. M-am bucurat că a avut cineva curajul să spună lucrurilor pe nume. Mulțumesc, Fiona! Și le mulțumesc și celor care s-au solidarizat cu mine, din presă sau din afara ei…puțini, dar importanți.

Aici este articolul de azi din OraDeCluj.ro:

http://oradecluj.oradestiri.ro/jurnalistul-bbc-fiona-anderson-oripilat-de-limbajul-din-tabloidele-clujene-si-de-lipsa-de-solidaritate-breslei/#.VEaNb1cQeut

Pixul, micul și candidatul. Găleata electorală care te determină să pui ștampila pe X-ulescu

Ți-aș fi recunoscătoare dacă ai interzice orice cadou electoral. O lege, o ordonanță, ce vrei. Sau măcar dacă nu ai mai împărți tu, partidul tău sau alianța pe care o reprezinți. În fond, tu te-ai gândit vreodată de ce împarți găleți, mici, bere, calendare, pixuri cu numele tău în campanie? Nu e evident că îi dai omului doar din interes? De ce nu îi dai pixuri fără numele tău, când nu are pix și e la ghișeu?

O faci ca să nu îți uite posibilul alegător numele? Hei, dacă doar pixul îl face să își amintească de tine sau dacă găleata îl determină să te voteze, avem o problemă. MARE! Noi, nu tu. Dar ție nu îți pasă de asta, nu, candidatule? Ție îți trebuie doar niște numere, cât mai mari: 10.000 de pixuri cu tine, 5.000 de băscuțe cu numele tău, 70.000 de afișe cu mutra ta, 1.000.000 de găleți cu zâmbetul tău, în care mai apoi țăranul duce lăturile la porc. Acolo vrei să ajungi? E drept, și tu împarți cu generozitate lături în stânga și  în dreapta, în campanie, iar oamenii sar să le prindă, satisfăcuți, chiar dacă sunt mânjiți până la coate. Sunt fericiți, mai au un pix. Poate veni iarna. Eu spun  că e trist, tu vei spune că sunt o naivă (sau mai rău) și că doar dacă faci porcăriile astea poți ajunge la putere, când vei transforma România în Germania și mai ceva. Ai nevoie de notorietate. Pixul ți-o dă?

Aș vrea să te cred, dar îmi e greu, atât timp cât fiecare trage doar pentru el. Crezi, drag candidat, că oamenii stau la finalul campaniei să numere câte pixuri le-ai dat tu, cât le-a dat celălalt și așa decid cum votează? Atunci de ce le mai dai? Îți place să îți vezi fața peste tot? Eu nu știu cum alege votantul standard (există așa ceva?): în funcție de pomeni, promisiuni, simpatii sau culoarea ochilor, dar sper că nu în funcție de cât de bine s-a ghiftuit după ce ai venit tu în sat/oraș și calculând cât de mult și-a umplut cămara, șura ori dulapul în urma vizitei tale. Am voie să sper, nu?

PS: Merg la vot de când am acest drept și voi merge la fiecare scrutin. Scopul acestui material nu e acela de a vă convinge că toți sunt la fel, pentru că asta e o mare prostie. Nu toți sunt la fel! De asta sunt sigură.

Despre oameni și cărți: Victor Miron și a lui campanie “Cu cărțile pe față”

O zi în care întâlnesc un om pozitiv e o zi frumoasă, indiferent câte piedici apar. Azi l-am reîntâlnit pe Victor Miron și cumva mi-a colorat ziua. Victor e clujeanul care a inițiat campania de încurajare a lecturii “Cărțile pe față“, poate ai auzit de ideea asta. De la o simplă poză pe Facebook, campania a ajuns cunoscută la nivel național și mediatizată de ziare, radiouri și televiziuni. L-am mai avut invitat pe Victor și pe vremea când încă nu era celebru, atunci avea alt proiect, dar și după ce a început să împartă cărți la service-ul auto ori la cabinetul stomatologic-anticariat.

Azi am vorbit la Napoca FM despre campanie, despre cum a ajuns la oameni de cultură importanți la nivel național (Horia Roman Patapievici, spre exemplu), ori la oameni cunoscuți din showbiz (Andi Moisescu e unul dintre ei), cărora le-a propus să îi susțină campania și care au acceptat. Victor a scris și o carte despre campania “Cărțile pe față”, pe care mă pregătesc s-o citesc imediat ce termin “Zaraza” lui Andrei Ruse.

Poți asculta aici interviul de azi-dimineață de la Napoca FM pe care i l-am luat lui Victor. Eu cred că degajă un optimism molipsitor, iar ideile lui sunt foarte faine. Așadar, ce citim azi? 🙂